Deputatul Cosmin Șandru și fostul șef al STPT, Nicolae Bitea, achitați definitiv...

Deputatul Cosmin Șandru și fostul șef al STPT, Nicolae Bitea, achitați definitiv în dosarul în care au fost acuzați că au încercat să influențeze votul unei moțiuni de cenzură

0
DISTRIBUIȚI

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a achitat definitiv astăzi pe deputatul Cosmin Șandru și pe consilierul județean Nicolae Bitea în dosarul DNA în care au fost acuzați că ar fi promis unui alt deputat numirea unor apropiaţi în funcţii dacă nu merge la votul unei moţiuni de cenzură, în 2021.

„Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr.


171 din data de 26 martie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală în dosarul nr. 3102/1/2021. Cheltuielile judiciare avansate de stat ocazionate de soluționarea apelului formulat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunțat în ședință publică, astăzi, 04 noiembrie 2024”, a transmis astăzi ÎCCJ.

Vă reamintim că dosarul a fost deschis după ce conducerea AUR a depus o plângere la Direcția Națională Anticorupție, iar George Simion a publicat o înregistrare audio în care deputatul PNL Cosmin Șandru încerca să-l convingă pe deputatul AUR, Ciprian Titi Stoica, să lipsească de la votul moțiunii.

Atât Cosmin Șandru, cât și Nicolae Bitea, la vremea respectivă director al STPT, au fost achitați pe linie de toate instanțele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.