Expoziția Caravaggio, adusă sub protecţia „mascaţilor” la Muzeul Naţional de Artă Timișoara...

Expoziția Caravaggio, adusă sub protecţia „mascaţilor” la Muzeul Naţional de Artă Timișoara (video)

0
DISTRIBUIȚI

Tablourile care vor fi expuse la muzeul de artă timișorean în expoziția intitulată „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană-Capodopere din colecția Roberto Longhi”, au ajuns deja la Timișoara ieri, 6 noiembrie, și vor fi montate pe simeze în zilele următoare.

Evenimentul, organizat în colaborare cu Fondazione di Studi di Storia dell’Arte Roberto Longhi din Firenze şi Civita Mostre e Musei din Roma și aflat sub Înaltul Patronaj al Ministerului Culturii din Italia, aduce în premieră în România capodopere de Caravaggio și artiști din cercul său, selectate cu grijă pentru a reda publicului o nouã expoziție memorabilã la Timișoara. Iubitorii de artă vor putea admira peste 40 de lucrări, inclusiv o pictură originală de Caravaggio din 1597, și creații ale altor maeștri care au făcut parte din anturajul său, cum ar fi Lorenzo Lotto și Juseppe Ribera, într-un dialog vizual care reflectă inovația și forța creativă a artei pictorului italian, considerat un precursor al barocului, asupra modernității.

Deschiderea oficială a expoziției va avea loc în 16 noiembrie.


ora 14,00, în galeria Ioachim Miloia din Palatul Baroc și va putea fi vizitată până în 28 februarie. Biletele sunt disponibile pe site-ul muzeului şi pe platforma https://expozitia-luminile-lui-caravaggio.booktes.com, un bilet întreg costă 80 de lei, cele pentru studenți 20 de lei iar elevii și copiii beneficiază de gratuitate. Totodată, biletele cumpărate anticipat pentru lunile ianuarie și februarie beneficiază de reduceri speciale. Muzeul este deschis de miercuri până duminică, între orele 10,00 și 18, 00 cu excepția zilelor de sărbătoare legală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.