Kievul a cerut Moscovei, duminică, să furnizeze o listă a prizonierilor de război ucraineni pregătiți pentru un schimb, în urma acuzației Rusiei că Ucraina obstrucționează procesul, potrivit kyivindependent.com.
„Suntem întotdeauna gata să schimbăm prizonieri de război!” a scris pe Telegram comisarul ucrainean pentru drepturile omului, Dmytro Lubinets.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a acuzat, sâmbătă, Ucraina că a sabotat procesul de schimb și că a refuzat să-și accepte propriii cetățeni.
Zakharova a susținut că ministerul rus al apărării s-a oferit să elibereze 935 de prizonieri de război ucraineni, dar Ucraina a acceptat doar 279.
Ultimul schimb a avut loc la mijlocul lunii octombrie, fiecare parte predând celeilalte 95 de prizonieri.