
Solistul formațiilor Implant pentru Refuz și Blazzaj, Octavian „Vita“ Horvath, împlineşte astăzi 51 de ani, ocazie cu care îi urăm un călduros „La Mulţi Ani!”
Artistul s-a născut în 6 decembrie 1973 la Sânnicolau Mare şi şi-a început cariera de artist în formaţiile Psycho Pampers şi Atomic Crunch. Pe lângă binecunoscuta sa carieră ca „frontman” al trupelor Implant pentru Refuz și Blazzaj, de-a lungul anilor „Vita“ s-a implicat într-o serie de alte proiecte care au bucurat urechile melomanilor din întreaga țară.
Cu trei ani în urmă, Vita a lansat o serie de producții muzicale sub numele de 150 Stoka , iar artiștii timișoreni din colectivul Psihodrom – Adrian Marian (Lemarian) și Octavian Vita Horvath – au creat soundtrack-ul original pentru filmul „Apă și talpă”, despre care au povestiti în cadrul unei întâlniri cu pubicul ce a avut loc la Cinema Victoria.
Artistul face parte din 1995 din componența formației Implant Pentru Refuz, care a lansat albumele Implant pentru refuz – 1996, Permis postsinucidere – 1997, Culori – 1999, Oameni fără fețe – 2001, Monolith – 2007, Otheroot – 2009, Cartography – 2015, Acustic (Live@Unirii5) – 2016 și Sub Radar – 2019, iar alături de cei de la Blazzaj a lansat discurile „Atenție Blazzaj“ – 1999 și „Macadam“ – 2003.
„Prima mea tentativă de a cânta a fost la Periam, când ascultam Elvis Presley şi am primit o chitară.
Dar mi s-a părut plictisitor să înveţi teorie muzicală. Înainte de a ajunge în Timişoara, alături de colegii mei cântam într-o cameră din Periam, dar nu era nimic serios. La 19 ani, am început să cânt cu PsychoPampers. Mie mi-ar fi plăcut să cânt la bass. Dar Coco (n.n. – Corin Mariş) a luat postul de basist. Fiecare a luat câte un post în trupă şi aşa am ajuns eu vocal“, ne-a povestit muzicianul despre începuturile sale.