Simona Halep, cea mai bună jucătoare din istoria tenisului românesc, și-a anunțat...

Simona Halep, cea mai bună jucătoare din istoria tenisului românesc, și-a anunțat retragerea: „Este viată și după tenis”

0
DISTRIBUIȚI

Simona Halep a anunțat, după ce a fost învinsă de italianca Lucia Bronzetti (26 de ani, 66 WTA), scor 1-6, 1-6, în primul tur de la Transylvania Open, că a fost ultimul său meci.

„Iau decizia cu sufletul împăcat. Corpul meu nu mai duce așa mult pentru a ajunge acolo unde am mai fost. Știu ce înseamnă. De aceea am vrut să vin astăzi la Cluj să joc în fața dumneavoastră și să îmi iau la revedere pe terenul de tenis! Cine știe dacă mă voi mai întoarce… E ultima dată când am jucat aici”, a transmis Simona Halep, pe teren.

Simona Halep, acum locul 868 WTA, a fost numărul 1 mondial timp de 64 săptămâni, și a câștigat 24 de turnee în carieră, între care două turnee de Mare Șlem, la Roland Garros și Wimbledon.

„Nu vreau să plâng, este un lucru frumos, am fost numărul unu mondial, am câştigat Grand Slam-uri, e tot ce mi-am dorit.


Viaţa merge înainte, este viaţă şi după tenis şi sper să ne revedem de câte ori posibil. O să vin la tenis, o să joc tenis în continuare, dar ca să fiu competitivă necesită mult mai mult şi în momentul ăsta nu se mai poate”, a adăugat Simona Halep.

Simona Halep a confirmat, marți seară, la Digi24, că discursul susținut după înfrângerea în fața Luciei Bronzetti a fost unul de retragere.

„Fără regrete, privim înainte și să fim bucuroși că am avut așa ceva în sportul românesc. Cred că e important pentru toți copiii care privesc spre performanță”, a mai spus ea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.