
Înainte de marea retrospectivă Ștefan Bertalan pe care Art Encounters o va deschide curând la Timișoara la începutul lunii aprilie, o selecție de treizeci de lucrări semnate de artistul care și-a petrecut o bună parte a vieții la Timișoara este prezentată de curatorul Bernard Blistène la galeria Esther Schipper din Paris, într-o expoziție intitulată „Stefan Bertalan (1930-2014), major works | A proposal by Bernard Blistène”, care a fost vernisată pe 21 martie.
Personalitate marcantă a avangardei neo-constructiviste românești de la sfârșitul anilor ’50 și ’60, Ștefan Bertalan și-a aprofundat cercetările în domeniul ciberneticii și sistemelor în anii ’70, pe baza formelor naturale și a proceselor organice, minerale și vegetale, ceea ce l-a condus, circa zece ani mai târziu, la elaborarea unei veritabile cosmologii în care omul și natura sunt interdependente. Bernard Blistène este una dintre cele mai influente figuri ale scenei internaționale de artă contemporană. Consolidându-și reputația prin promovarea unor artiști vizionari și prin reinterpretarea unor momente cruciale din istoria artei contemporane, curatorul subliniază în retrospectiva de la Timișoara complexitatea și unicitatea creației lui Ștefan Bertalan. De-a lungul celor aproape 40 de ani de istorie, Galeria Esther Schipper a sprijinit artiști care depășesc limitele și redefinesc formatele tradiționale de expunere. Pornind de la programul de pionierat inițial, galeria este specializată în promovarea sprijinului instituțional și în găsirea de piețe pentru artiștii săi de pe toate continentele.
Mai multe detalii despre expoziția din Paris, pe site-ul galeriei: Stefan Bertalan (1930-2014), major works | A proposal by Bernard Blistène | Esther Schipper.
Retrospectiva timișoreană a operei artistului, intitulată „În ritmul lumii”, va fi vernisată în 3 aprilie, de la ora 18:00, la ISHO Office 1, Timișoara.


