
Foto: Sorin Troncotă
Un nou meci „ca pe vremuri” în Valea Jiului, chiar în Vinerea Mare. Sărbătoarea gazdelor nu a fost stricată de arbitrul venit tocmai din Tulcea pentru duelul din play-off-ul Ligii 3 dintre Minerul Lupeni și Poli Timișoara. Gazdele s-au impus cu 2-0, per total meritat ca joc, dar un rezultat venit după o înlesnire de la „centru”. David Ciurel a fost eliminat ușor în prima repriză pentru două cartonașe galbene, la scurt timp după ce i s-a refuzat un posibil penalty. Lovitură de pedeapsă au primit în schimb hunedorenii.
Cum alb-violeții rămâneau lideri, indiferent de rezultat, probabil oficialii de joc și-au zis că nu se supără prea tare acum cu un eșec de Paști, cum au mai suferit în trecut… Istratie, revenit în primul 11 la oaspeți, a avut prima șansă de gol în minutul 13, a reluat pe lângă din poziție incomodă, apoi Mosoarcă s-a remarcat la lovitura liberă expediată de June. Minerul a vrut mai mult în prima parte, dar nu a putut. Iar arbitrul Eduard Ioniță a jucat un rol important. În minutul 9 arătase deja două avertismente fraților Ciurel, parcă și la presiunea galeriei gazdă, plasată chiar deasupra băncii tehnice a timișorenilor(!). David pentru fault, Radu pentru proteste. În minutul 39 primul a lobat mingea peste portar iar în timp ce Toma respingea în corner mijlocașul alb-violet căzuse în duel cu Raț, care ratase intervenția. S-a acordat doar corner, pentru ca peste două minute același David Ciurel să vadă cartonașul roșu. Ar fi fost al doilea galben pentru o lovitură fără minge la Toma, dar faza nu s-a putut vedea pe FRF.tv, singura cameră fiind pe portarul lui Poli care se pregătea să repună din șase metri.
Dacă Poli nu a avut „noroc”, gazdele au primit penalty-ul în minutul 53, când Toma a pătruns în careu și a căzut în duel cu Vlaicu, deși a mai făcut un pas după doritul contact. De la punctul cu var a transformat Alex Popescu în dreapta lui Mosoarcă. Alb-violeții au și căzut cumva în capcana de a intra în acest joc al amfitrionilor și vizibil nervoși au mai primit o lovitură în minutul 71, când Baidoo a reluat sub bară o minge deviată de Eshun. Nici terenul greu nu le-a mai permis tinerilor lui Cristi Gălan o revenire miraculoasă. Ambele echipe au mai avut șanse spre final. Poli prin Marincu, lovitură liberă reținută de Raț (min. 80) și Militaru (89), fază la care goalkeeperul a respins.
Eșecul nu o costă foarte mult pe Poli, care rămâne prima, cu 44 de puncte. Urmată însă acum la doar trei puncte în spate de mineri. Pe 3 se află Ghiroda, egalată pe final la Pecica sub comanda noului antrenor Călin Cojocaru (Sorin Bălu fiind demis după acel 0-4 cu alb-violeții). Un 2-2 care-i ține pe timișeni la cinci puncte în spatele zonei de baraj, respectiv la șase pe arădeni.
Acest eșec a întrerupt o serie fantastică, de 11 meciuri la rând fără eșec a tinerilor poliști, dintre care zece erau victorii. E și cel mai sever, precedentele patru înfrângeri din prima parte a sezonului regular, fiind toate la limită.



Minerul Lupeni: Raț – Toma, Vlad, Dulap, Doboș – June (81, Marinca), Creciunesc (cpt.), Bedea (25, Baidoo), Petea (87, Prem), Eshun – Popescu (81, Trancă).
Pe bancă: Drîngă, Tonca – Ciucurescu, Hârsan. Director tehnic: Dan Voicu.
Politehnica Timișoara: Mosoarcă – Nagy (79, Miclăuș), D. Roșu, Vlaicu, R. Ciurel (46, Amariei) – Pureca, Rotariu – Prună (63, Militaru), Popa (cpt.; 46, Marincu), D. Ciurel – Istratie (63, Boariu). Pe bancă: Enășescu – Huminic, Tătaru, Avramescu. Antrenor: Cristian Gălan.
Tehnicianul Politehnicii, care a protestat vehement la unele faze încă din startul jocului, nu a dorit să vorbească despre prestația brigăzii aduse de departe: „Nu vreau să vorbesc de fazele de arbitraj. Pentru noi a decis jocul: Am luat gol dintr-un penalty și dintr-o fază la corner… Nu știu ce s-a întâmplat pentru că mă uitam după minge… portarul lor urma să repună mingea în teren. Și nu am văzut ce s-a întâmplat”, a spus Cristian Gălan, cu referire la eliminarea lui David Ciurel.
Conform estimărilor gazdelor ar fi fost chiar 4.000 de spectatori la acest joc. Cert e că Poli a fost însoțită și aplaudată și la final de vreo 300 de suporteri care au efectuat deplasarea deloc ușoară în perioada sărbătorilor.
„Nu este nicio problemă, continuăm să jucăm, pentru că suntem într-un moment în care suntem într-o zonă bună a clasamentului. Nu se aștepta nimeni să fim acolo și atunci pentru noi e foarte important următorul joc. Să ne consolidăm poziția de lider. Schimbările au fost toate din punct de vedere tactic. Am încercat să rămânem cât de cât ofensivi, am încercat să punem presiune pe adversar chiar dacă eram în inferioritate numerică.
Băieții au muncit foarte mult, inclusiv în acest joc, pe parcursul campionatului. Nu cred că cineva poate să fie supărat pe ei sau pe evoluția lor, pentru că de fiecare dată au dat dovadă de spirit, de determinare, de absolut orice ține de partea asta de atitudine. Suporterii noștri sunt minunați, am spus-o de un milion de ori în ultimii ani. Nu are rost să repet acest lucru. Ei sunt fantastici. Suporterii gazdelor, la final, când echipa noastră a părăsit terenul, i-au aplaudat. Un lucru mai puțin întâlnit în fotbalul din România. Pe această cale chiar vreau să le mulțumesc. Au apreciat și ei evoluția băieților. Normal că în timpul jocului fiecare ține cu echipa lui și face tot ce ține de ei să împiedice echipa adversă să marcheze sau să se concentreze la joc. Și atunci ei sunt un public gălăgios, care face acest lucru. La final toată lumea a fost în regulă, e până la urmă joc de fotbal și trebuie tratat ca atare.
Vreau să urez tuturor suporterilor noștri și nu numai, sărbători fericite! Să aibă un Paște fericit, alături de familii, și să ne revedem înapoi pe stadion!”, a declarat Cristian Gălan, antrenorul principal al Politehnicii.
Pentru alb-violeți urmează nu mai puțin de trei jocuri consecutive acasă. Progresul Pecica fiind următorul adversar, sâmbăta viitoare.
video: Sorin Troncotă