
Polițiștii Secției 11 Rurale Sânnicolau Mare – Postul de Poliție Saravale au reținut pentru 24 de ore, la data de 30 iunie a.c., un bărbat în vârstă de 37 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de „încălcarea ordinului de protecție”, „violență în familie” și „amenințare”.
Conform sesizării primite de polițiști la aceeași dată, o femeie de 40 de ani a reclamat faptul că, în noaptea de 29 spre 30 iunie, soțul său ar fi încălcat un ordin de protecție emis de Judecătoria Sânnicolau Mare.
Ordinul îi impunea bărbatului să păstreze o distanță minimă de 100 de metri față de victimă, însă acesta s-ar fi deplasat la locuința femeii și ar fi amenințat-o cu acte de violență.
În urma probatoriului administrat și a constatărilor efectuate, polițiștii au dispus reținerea bărbatului de 37 de ani. Acesta este cercetat pentru încălcarea ordinului de protecție, violență în familie și amenințare.