CJ Timiș, planuri de restaurare pentru mai multe monumente uitate din județ...

CJ Timiș, planuri de restaurare pentru mai multe monumente uitate din județ (foto)

0
DISTRIBUIȚI


După ce și-a făcut cunoscută intenția de a restaura conacul de la Banloc, administrația județeană dorește să repună în circuitul turistic alte două monumente reprezentative ale județului – conacul din Clopodia și biserica romano-catolică din Bobda – care au ajuns într-o avansată stare de degradare, dar încă pot fi recuperate.

Chiar dacă nu au vechimea castelelor transilvănene și grandoarea acestora și au suferit deteriorări majore atât în anii regimului comunist dar mai ales în cei care i-au urmat, ele sunt reprezentative pentru o anumită epocă și merită să-și redobândească înfățișarea de odinioară, fiind o emblemă a unei părți  din istoria locală nescrisă.

Conacul de la Clopodia și proprietarii săi

Unul dintre acestea este conacul Wekerle-Petala din satul Clopodia, care aparține de comuna Jamu Mare, un edificiu în stil baroc rural construit în 1840 de Nyéky Antal, unul din moștenitorii familiei Zombori, care cumpărase proprietatea de la Janics István. Aceasta a fost moștenită de sora sa, Parnói Leona, iar în 1889 a ajuns în posesia lui Parnói Gizella, soția lui Wekerle Sándor, prim-ministru în mai multe rânduri la sfârșitul secolului al XIX-lea și în ultimii ani ai primului război mondial, în Transleithania – partea Imperiului Austro-Ungar aflată sub administrație maghiară. Cu prilejul unei renovări, construcției inițiale i s-au adăugat elemente neoclasice, după moda de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

După Marea Unire, ultimul proprietar, Wekerle Géza, a vândut conacul și parcul  generalului român Vintilă Petala, ministru liberal al Apărării în anii interbelici și însărcinat cu afaceri ale Regatului României în Mexic. Generalul a locuit multă vreme la Clopodia, mai ales spre sfârșitul vieții, împreună cu fiica și ginerele său, dar după ce domeniul i-a fost naționalizat în 1951, generalul și familia sa au părăsit țara, pentru a scăpa de prigoana comunistă.

Un monument istoric care poate fi recuperat

Conacul, astăzi monument istoric de interes local, care dă și acum un aer spectaculos satului, este o clădire cu parter și subsol, care se remarcă prin cele două turnuri asimetrice de pe fațadă care încadrează o loggie. În jurul conacului, pe o suprafață de trei hectare, se află un parc dendrologic cu platani argintii și nuci americani, care au scăpat în mod miraculos de distrugeri, dar un mic lac a fost astupat cu pământ în anii regimului comunist.

La fel ca cele mai multe conace bănățene, construcția s-a degradat și astăzi nu mai păstrează aproape nimic din grandoarea de altădată. În anii comunismului au fost făcute modificări interioare, a devenit tabără pentru copii și spațiu de depozitare iar în 2006, proprietatea a fost retrocedată strănepoatei generalului, Marie Rose Mociorniță, care a vândut-o unor localnici. Astăzi, conacul a ajuns o ruină, dar încă mai poate fi restaurat și redat circuitului turistic.

Deocamdată, conacul a fost preluat în patrimoniul administrației județene și a fost identificată o posibilă sursă de finanțare pe zona de risc seismic, satul aflându-se la limita cu județul Caraș-Severin și în apropiere de granița cu Serbia.

Bazilica San Pietro și cea de la Esztergom, sursă de inspirație pentru mausoleul din Bobda

Mausoleul Csávossy din satul Bobda, comuna Cenei, devenit biserică romano-catolică, are o arhitectură inspirată de bazilica San Pietro de la Vatican și de cea de la Esztergom – loc de încoronare al primilor regi maghiari și capitală a Ungariei până în secolul al XIII-lea. Edificiul de la Bobda, deși construit la o scară mai mică, are o o cupolă și o volumetrie impresionante.

Vitraliile fuseseră  comandate la München, într-un atelier care lucra pentru curtea imperială, iar cele două clopote au fost turnate la Viena. Este unul din cele mai frumoase lăcașuri de cult din Banat, clasat ca monument istoric de interes național.

Mausoleul baronului Csávossy, transformat în biserică

Ultimul proprietar al comunei Bobda a fost baronul Csávossy Gyula, care a construit aici un conac impozant cu 42 de camere, elegant amenajate, iar peste drum de acesta a ridicat impunătorul mausoleu sfințit în anul 1908 și păstrat până astăzi, în ale cărui cripte, acoperite cu lespezi din marmură neagră, au fost depuși membrii familiei. Baronul a încetat din viață trei ani mai târziu, la opt luni după ce și-a pierdut soția, iar trupul său a fost așezat într-o raclă de sticlă.

Urmașii baronului au avut probleme financiare și au fost nevoiți să vândă conacul unui localnic care l-a demolat și l-a vândut la bucată, pentru a-și plăti datoriile la bancă. Ulterior, mausoleul a fost transformat în biserică romano-catolică, unde se celebrau marile sărbători – Crăciunul, Sfintele Paști sau Rusaliile – pe lângă cele obișnuite, care aveau loc la biserica din așezare.

Profanat și transformat în discotecă

Mausoleul a fost profanat după cel de-al doilea război mondial, chiar de noii reprezentanți ai puterii comuniste, la fel ca alte edificii similare din județ, jefuitorii de morminte fiind în căutare de bijuterii și bani. Batjocura a continuat până la începutul anilor 2000, când mausoleul a devenit chiar discotecă pentru câteva săptămâni. Osemintele găsite au fost terfelite, până când localnicii le-au adunat și le-au îngropat în cimitirul din sat. Au dispărut clopotele, vitraliile și potirul de aur din altar, alte obiecte de cult s-au degradat și mausoleul, aproape o ruină, a ajuns lăcaș pentru porumbei care au făcut în interior o mizerie de nedescris, dar încă mai poate fi salvat.

În urmă cu patru ani, Ambulanța pentru Monumente a scanat lăcașul de cult cu laser și l-a igienizat, curățindu-l de vegetație și moloz într-o intervenție de urgență menită să îl pună provizoiu în siguranță și să întârzie degradarea monumentului, până la găsirea fondurilor necesare pentru restaurarea lui.

Mausoleul fusese donat comunității locale, care se angajase să-l întrețină, iar acum a fost inclus în planurile de restaurare pe care le dorește CJT. În momentul de față se lucrează la proiect, urmând să se găsească și sursele de finanțare pentru acest monument, pe care administrația județeană dorește să-l preia pentru a investi în restaurarea monumentului și pentru a-l repune în circuitul turistic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.