
Cea de-a doua zi inclusă în ediția din acest an a CODRU Festival a atras, conform organizatorilor, peste 34.000 de participanți. Printre artiștii care au avut parte de un succes deosebit s-au numărat Irina Rimes și Akua Naru, iar spectacolul oferit de timișorenii de la Implant pentru Refuz a fost unul memorabil.
CODRU Festival încheie astăzi cea de-a cincea ediție cu o serie de artiști iubiți de public printre care se numără COMA, Deliric x Silent Strike, Vița de Vie, Rava, Erika Isac, Ravihazard, Bob Ramanka și mulți alții. Capul de afiș al ediției din acest an a evenimentului, Goran Bregović & Wedding and Funeral Band va cânta de la ora 22.30, iar la final publicul va avea parte de un show marca Dirty Nano, cu invitatul special Cătălin Crișan.

În acest an, CODRU a găzduit și proiectul The Safe Zone, o inițiativă a Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor (ANPCDDA), prezentă alături de Asociația Caravana cu Medici.
Spațiul a oferit participanților acces la psihoterapeuți și psihologi pregătiți să ofere informații corecte despre efectele drogurilor, consiliere și sprijin psihologic.
„Ne bucurăm să ajungem cu The Safe Zone și la unul dintre cele mai importante festivaluri din vestul țării. Alături de partenerii noștri de la Caravana cu Medici vom fi și de această dată prezenți cu psihoterapeuți și psihologi, care sunt pregătiți să ofere participanților informații corecte despre efectele drogurilor, dar și un spațiu de consiliere sau prim ajutor psihologic. Prin acest proiect-pilot, ANPCDDA face pași importanți în aplicarea unor politici publice moderne, centrate pe prevenție, empatie și responsabilitate, așa cum se întâmplă și în alte state”, a declarat Rareș-Petru Achiriloaie, președinte ANPCDDA.
„CODRU este un spațiu al comunității, al educației și al responsabilității. Ne bucurăm că, alături de partenerii noștri de la ANPCDDA și Caravana cu Medici, putem oferi publicului un cadru sigur și modern, unde prevenția și grija față de oameni se împletesc cu energia artei și a muzicii. The Safe Zone completează perfect misiunea noastră de a crește frumos și sănătos împreună”, a declarat Victor Balaniuc, Co-fondator și General Manager CODRU Festival.
Proiectul The Safe Zone, lansat în iunie 2025, face parte din planul de acțiune ANPCDDA privind informarea și conștientizarea riscurilor asociate consumului de substanțe psihoactive. În parteneriat cu Asociația Caravana cu Medici, a devenit deja un reper, cu sute de tineri care au trecut voluntar pragul zonei pentru consiliere și sprijin psihologic.