În timp ce zidurile noii clădiri din curtea Spitalului Județean din Timișoara sunt, în sfârșit, în picioare, istoria acestui proiect rămâne un monument al neputinței administrative. La aproape 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv, soldată cu 64 de morți și 146 de răniți, statul român abia acum scoate la licitație primele echipamente pentru ceea ce ar trebui să fie primul Centru de Mari Arși veritabil din țară. O cursă de peste un deceniu, în care am pierdut vieți, am schimbat nouă miniștri ai Sănătății și am exportat pacienți pe care sistemul a refuzat să învețe să îi salveze.
Deceniul „avem de toate”: O cronologie a cinismului
Totul a început pe 1 noiembrie 2015, când Nicolae Bănicioiu asigura o țară întreagă că „avem de toate” și că „nu avem nevoie de nimic”. Realitatea a lovit crud: România nu avea niciun pat care să respecte standardele europene pentru marii arși. Au urmat apoi „prioritățile zero” ale lui Dacian Cioloș, care promitea centre funcționale în 2018, și „liniile drepte” ale lui Florian Bodog, care vedea șantiere în 2017.
Până când primul hârleț a lovit pământul la Timișoara, în vara anului 2023, am asistat la o paradă de miniștri – de la Pintea la Rafila – care au „renegociat”, „deblocat” și în cele din urmă au obținut împrumutul de 66 de milioane de euro de la Banca Mondială. În tot acest timp, singura consolare locală a fost modernizarea secției de la Casa Austria în 2019, o investiție de 5 milioane de euro care, deși vitală, a fost doar un pansament pe o rană care necesita chirurgie majoră.
Șantierul de la Timișoara
Dacă este ceva de lăudat în acest proiect, acela este ritmul lucrărilor din ultimul an. Din iunie 2023, când s-a semnat contractul de 66 de milioane de euro, clădirea a crescut văzând cu ochii. Timișoara va avea un centru integrat cu 17 paturi destinate marilor arși, arșilor intermediari și pacienților post-critici, precum și microchirurgiei și chirurgiei reconstructive, o secție ATI cu 27 de paturi, un bloc operator cu 25 de săli de operație, spații de sterilizare, farmacie, precum și un heliport – o structură care, pe hârtie, ne scoate din Evul Mediu medical.
Însă, meritul pentru viteza de construcție aparține constructorului și coordonării tehnice, nu neapărat „viziunii” de la București.
De altfel, Alexandru Rafila recunoștea în 2023 că a găsit proiectele „complet blocate” în 2021. Întrebarea critică rămâne: de ce a fost nevoie de șase ani (2015-2021) pentru ca Ministerul Sănătății să realizeze că proiectele sunt blocate?
Șantierul Centrului de Mari Arși de la Timișoara a fost și ocazie pentru vizite „de imagine” pentru Marcel Ciolacu, acum un an, dar și pentru Nicușor Dan, prezent recent în Banat alături de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a și fost în trecut angajat al Spitalului Județean din Timișoara.
Prima licitație pentru echipament
Zilele trecute, pe 16 aprilie 2026, a fost lansată licitația pentru „Echipamente medicale I”, în valoare de aproape 45 de milioane de lei. Este un pas obligatoriu, dar care vine cu un gust amar. Aceasta este însă doar „Etapa I”, deci vor mai urma și alte licitații pentru dotări, instrumentar și mobilier medical.
În România, licitațiile sunt adesea sinonime cu contestațiile și amânările. Chiar dacă avem clădirea gata, un centru de mari arși fără aparatură de ultimă generație și personal ultra-specializat este doar o coajă goală de beton.
Octombrie 2026, un orizont fragil
Dacă totul merge „ceas” – lucru rar în administrația românească – am putea spera ca în octombrie 2026, la fix 11 ani de la Colectiv, să tăiem panglica la Timișoara. Ar fi o premieră istorică: primul centru nou construit în România post-decembristă dedicat acestor patologii.
Până atunci însă, realitatea rămâne neschimbată: la orice arsură gravă care depășește capacitatea limitată a actualelor secții, soluția este tot avionul spre străinătate.
Statul român a avut nevoie de un deceniu pentru a înțelege că „avem de toate” a fost, de fapt, cea mai mare minciună livrată pacienților săi. La Timișoara, clădirea e gata, dar drumul până la vindecarea sistemului rămâne la fel de lung și anevoios.
