Nu Dominic Fritz a inventat trucul. L-am inventat noi, cei care am avut nevoie de el. Nevoie de un primar în care să credem, de un oraș în care să sperăm, de o poveste care să fie adevărată pentru că eram atât de obosiți de poveștile false. El a înțeles nevoia și a livrat povestea. Cel mai reușit truc nu este cel pe care nu îl vezi. Este cel pe care alegi să nu îl vezi.
Dominic Fritz a înțeles ceva pe care puțini primari români l-au înțeles înaintea lui: în politica locală, imaginea nu însoțește guvernarea. Imaginea este guvernarea.
De aceea, în aproape șase ani de mandat, Timișoara a fost administrată în două straturi simultane. Primul strat era vizibil: conferințele de presă, postările pe Facebook, filmulețele pe TikTok, comunicatele despre milioanele de euro atrase din fonduri europene, primarul care merge pe bicicletă, primarul care răspunde pe Facebook, primarul care explică, primarul care este ALTFEL. Al doilea strat nu se vedea: contabilitatea, spitalele, șantierele, ghidurile de finanțare culturală, ședințele de Consiliu Local în care se votau taxe ilegale.
Raportul Curții de Conturi nr. 23854/26.03.2025 este documentul care a conectat cele două straturi. Și ce a ieșit la suprafață nu seamănă deloc cu PR-ul.
Există un tip specific de administrație publică pe care îl putem numi, fără exagerare, administrație de fatadă – construită sistematic în jurul percepției, nu al realității. O administrație care a învățat că în România, după decenii de corupție vizibilă și brutală, este suficient să pari diferit pentru a fi tratat ca diferit. Care a descoperit că un primar cu accent occidental și discurs despre transparență poate ocupa spațiul public atât de complet, încât să nu mai rămână aer pentru întrebări incomode.
Întrebările incomode sunt tocmai cele pe care Curtea de Conturi le-a pus în locul nostru, al tuturor.
Să luăm un singur exemplu și să îl urmăm până la capăt.
Pe 14 aprilie 2026, Dominic Fritz a descins personal la vila de pe bulevardul C.D. Loga nr. 52, flancat de Poliție Locală, jandarmi și executor judecătoresc. A recuperat clădirea de la familia Momiță. A declarat în fața camerelor: „E o zi istorică pentru Timișoara. Loga 52 e prima casă care se întoarce în patrimoniul orașului.”
Pe de altă parte, în bilanțul contabil al Timișoarei, lucrări de investiții finalizate în valoare de 77 de milioane de lei nu erau înregistrate ca active. O clădire publică funcțională (incubatorul de afaceri INCUBOXX, cu chiriași reali, cu chirii reale, cu o valoare de aproape 17 milioane de lei) nu apărea în nicio evidență contabilă a nimănui. Inventarul domeniului privat al orașului nu fusese efectuat și aprobat, deși legea o cere explicit.
Administrația care recupera patrimoniul de la alții nu își inventariase propriul patrimoniu.
Spectacolul mediatic se desfășoară acolo unde este vizibil și fotogenic. Administrarea cotidiană, invizibilă, a aceluiași patrimoniu suferă de același deficit de atenție instituțională ca în orice altă administrație din România ultimilor treizeci de ani.
Sau să urmăm banii culturali.
Centrul de Proiecte Timișoara (instituție publică, subordonată Consiliului Local, cu organigrama aprobată de primarul Fritz, cu director care raportează primarului) a finanțat asociații culturale al căror mecanism de cheltuire a banilor publici era elegant și perfect documentat pe hârtie: banii intrau în asociație, ieșeau imediat prin facturile fondatorilor. PFA-uri, cabinete individuale, firme proprii. Totul cu chitanțe. Totul în regulă formal, pentru că ghidurile de finanțare nu aveau nicio regulă care să interzică asta.
Ceea ce știm este că Centrul de Proiecte al lui Dominic Fritz a gestionat inclusiv programul „Timișoara 2023″ – cel mai mare proiect cultural din istoria orașului, cel care a adus Timișoara pe harta capitalelor culturale europene, cel pe care administrația l-a transformat în argument electoral principal.
Și că în spatele acestui program, mecanismul de finanțare culturală funcționa cu reguli scrise în așa fel încât banii publici puteau să se întoarcă, legal, la cei care scriau cererile de finanțare.
Sau să urmăm taxele.
Consiliul Local Timișoara a votat, la propunerea primarului, majorarea impozitelor cu 50% pentru clădiri nerezidențiale și mijloace de transport, fără să respecte condițiile pe care Codul Fiscal le impune explicit înainte de un astfel de vot: cote adiționale aprobate separat, studii de impact, consultări publice.
Curtea de Apel Timișoara a declarat aceste hotărâri ilegale. Definitiv.
Timișorenii au plătit oricum, ani întregi. Cei care și-au angajat avocați și-au recuperat banii. Ceilalți, cei fără timp, fără resurse, fără experiență în litigii cu administrația propriului lor oraș, nu primesc nimic automat. Trebuie să facă ei demersul.
Aceasta este administrația care a câștigat Timișoara pe sloganul că legea este egală pentru toți.
Bibeloul nu s-a spart dintr-o dată. S-a fisurat treptat, în fiecare dintre cele șase episoade ale acestei serii, câte o bucată. Aparatul PET-CT care nu funcționa. Fondatorii care se plăteau singuri. Licitațiile organizate după ce lucrările fuseseră gata. Lucrările plătite și neexecutate. Clădirea absentă din orice evidență. Taxele ilegale restituite selectiv.
Împreună, ele descriu ceva ce nu mai poate fi minimizat: o administrație care a construit cu consecvență o imagine de competență și integritate în spațiul public, în timp ce în spatele imaginii funcționau exact mecanismele pe care imaginea pretindea că le-a eliminat.
Nu este vorba de corupție demonstrată. Este vorba de ceva mai subtil și, tocmai de aceea, mai greu de combătut: confuzia deliberată sau nu dintre a părea bine guvernat și a fi bine guvernat. Dintre comunicare și administrare. Dintre spectacol și realitate.
Dominic Fritz va răspunde, probabil, că raportul Curții de Conturi vizează exercițiul 2023, că de atunci lucrurile s-au îmbunătățit, că administrațiile anterioare erau mai rele, că opoziția instrumentalizează, că contextul este mai complex decât îl prezintă o investigație jurnalistică.
Toate acestea pot fi adevărate și nu schimbă nimic din ce scrie în raport.
Pacientul oncologic care s-a dus în 2023 la singurul spital public din Timișoara cu secții de oncologie și a dat de un aparat PET-CT neutilizat nu este consolat de faptul că administrațiile anterioare erau mai corupte. Firma care a plătit taxe ilegale și nu și-a angajat avocat nu primește banii înapoi fiindcă primarul comunică bine în germană. Asociația culturală ai cărei fondatori s-au plătit singuri din bani publici nu devine mai puțin problematică pentru că ghidurile erau tehnic respectate.
Realitatea nu dispare dacă este comunicată altfel.
Această serie se termină aici. Investigația nu se termină.
Urmărim recuperarea fiecărui prejudiciu documentat. Urmărim răspunsurile la întrebările transmise oficial. Urmărim dacă recomandările Curții de Conturi au fost implementate sau au rămas pe hârtie, cum rămân atât de des în România.
Publicăm orice răspuns primit de la instituții, integral și nealterat.
Iar dacă administrația Fritz poate demonstra că lucrurile stau altfel decât le descrie Curtea de Conturi (că aparatul PET-CT funcționează și pacienții au acces la el, că prejudiciul de la Lenau a fost recuperat, că taxele ilegale sunt restituite tuturor timișorenilor și nu doar celor cu avocați) publicăm și asta. Cu aceeași vizibilitate. Fără ezitare.
Raportul de audit financiar nr. 23854/26.03.2025, Camera de Conturi Timiș – document public, verificabil de oricine la adresa curteadeconturi.ro. Nicio afirmație din această serie nu depășește ce poate susține acest document și sursele oficiale conexe. Nicio persoană nu este acuzată de fapte penale.
