Traian Stancu a demisionat din PD-L şi din Consiliul Judeţean Timiş

Traian Stancu a demisionat din PD-L şi din Consiliul Judeţean Timiş

2
DISTRIBUIȚI

Traian Stancu, membru al PD-L a demisionat, astăzi, din partid şi din funcţia de consilier judeţean. Decizia a fost luată după ce la şedinţa extraordinară de astăzi a CJT, Stancu a încălcat decizia partidului ca pedeliştii să nu voteze proiectul de hotărâre iniţiat de USL. Stancu a declarat pentru PRESSALERT.ro că „era normal să-mi dau demisia pentru că am viziuni diferite referitoare la regionalizare faţă de partid. Încă de acum doi ani, în cadrul discuţiilor din interiorul partidului, i-am cerut primului ministru să avem o discuţie internă pe această temă. Sunt pentru regionalizare, dar cu nişte lucruri clare cu buget, cu o descentralizare adevărată. Acum ne transformăm în traducători din română în română pentru alegători. Am susţinut că, astăzi, trebuie să ne exprimăm punctul de vedere- să votăm împotrivă, să ne abţinem, dar să ne exprimăm punctul de vedere.


Percepţia în populaţie va fi groaznică pentru că vor spune că am făcut exact ca şi parlamentarii la Bucureşti, care au stat în bănci şi nu au votat. Era normal să demisionez pentru că am punctul meu de vedere. Nu am cum să-mi apăr punctul meu de vedere contrar cel al partidului decât plecând din consiliul judeţean. Această lege a migraţiei politice nu a făcut decât să-i facă pe aleşi să meargă pe linia impusă de partid”. Traian Stancu a fost exclus din PNL în iulie 2007, unde era vicepreşedinte al organizaţiei judeţene, pe motiv că ar fi colaborat cu cei de la Partidul Liberal Democrat şi ar fi adus prejudicii de imagine filialei.

Traian Stancu a declarat că după demisia din PD-L nu a discutat deocamdată că nu a discutat cu cei de la PNL sau PSD, dar că „nu cred că mă voi călugări din punct de vedere politic. Îmi place să fac politică”. Printr-un comunicat, PD-L Timiş a anunţat că a luat act de demisia acestuia şi că-l va înlocui pe Stancu în consiliul judeţean.

2 COMENTARII

  1. titi stancu e un gunoi ordinar, care si-a umplut buzunarele furand pe ordonanta 7 (pnl are poze cu el – de aia l-au dat afara)
    ostaficiuc putea sa se trezeasca el primul si sa il dea afara in suturi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.