Ideea de afaceri a doi elevi timișoreni, premiată cu locul I la...

Ideea de afaceri a doi elevi timișoreni, premiată cu locul I la un important concurs național

0
DISTRIBUIȚI

idee de afacere

Un nou premiu obținut de elevii timișoreni la concursurile școlare naționale la care au participat. De data aceasta, este vorba despre doi elevi înscriși în clasa a XI-a la Colegiul Economic „Francesco Saverio Nitti” din Timișoara, care au venit cu o idee inedită de afaceri cu care au reușit să se claseze pe primul loc la o importantă competiție națională.

Este vorba despre Adelina Fometescu și Alexandru Fărcălău, reprezentanții Regiunii Vest la faza națională a Competiției Business Plan, care a avut loc la București în data de 7 mai.


La competiție au participat echipajele a șapte regiuni din țară, plus echipajul municipiului București.

„Ideea de afacere și planul de afaceri conceput și prezentat de elevii firmei de exercițiu New Style S.R.L. au fost apreciate de juriu și de public, elevii demonstrând și probând practic competențe antreprenoriale și abilități de comunicare formate în cadrul exersării în firma de exercițiu, o metodă modernă de instruire, obiectivele competiției (valorificarea spiritului antreprenorial și a liberei inițiative prin firma de exercițiu; dezvoltarea unor competențe necesare întreprinzătorului dinamic: gândirea critică, luarea deciziilor, asumarea responsabilităților, autoorganizarea și autoevaluarea individuală; încurajarea competiției) fiind atinse”, transmit reprezentanții liceului timișorean la care învață elevii creativi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.