IGPR a luat măsuri serioase ca imaginile surprinse de radar cu şoferii care încalcă legea să nu mai ajungă la jurnalişti, asta după ce s-au făcut publică înregistrarea cu maşina prefectului de Timiş surprinsă când depăşea pe linie continuă. Motivarea se găseşte în dispoziţia IGPR nr. 54189/09.04.2012 care arată că „în ultima perioadă de timp, contrar prevederilor procedurilor şi metodologiilor în vigoare, structuri teritoriale de poliţie rutieră au pus la dispoziţia presei imagini înregistrate de sistemele de supraveghere a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a vehiculelor, pe parcursul acţiunilor de impunere a legii, afectând astfel dreptul la imagine publică al persoanelor depistate încălcând normele rutiere, atâta timp cât sancţiunile contravenţionale aplicate pot fi contestate în instanţă, iar difuzarea unor asemenea imagini fără respectarea normelor legale în materie, poate genera un prejudiciu de imagine instituţiei”.
Din acest motiv, s-a decis ca imaginile surprinse de radarele Poliţiei „vor fi transmise, la cerere, numai instanţelor de judecată, cu aprobarea şefului inspectoratului”.
Cât priveşte solicitările presei acestea se vor trimite, ca şi până acum, birourilor de presă, şi se precizează că ” modul de soluţionare al acestora urmând a se efectua cu respectarea strictă a reglementărilor legale în vigoare”.
Purtătorul de cuvânt al IGPR, comisarul şef Christian Ciocan, contrazice dispoziţia cu pricina susţinând că „imaginile surprinse de radar se vor da în continuare, conform procedurii şi cu respectarea legii privind preotecţia datelor personale”.