Clubul de rugby bănățean pășește sâmbătă pe scena internațională. Timișoara Saracens RCM a tras un semnal de alarmă în legătură cu problemele financiare, dar nu au lăsat până la urmă ca acest aspect să le tulbure participarea în European Rugby Challenge Cup. Bănățenii vor să debuteze în forță în calificări, cu o victorie pe terenul spaniolilor de la Valladolid RAC.
”Ne așteaptă cele mai importante, cele mai grele și decisive meciuri din acest an. Sunt cinci săptămâni de foc, cu trei meciuri în competițiile europene, semifinala si spunem noi finala campionatului. Începem cu un meci internațional. Sâmbătă la Valladolid întâlnim campioana Spaniei, care se mențin pe primul loc în competiția internă. Ne așteaptă probabil un meci greu. Sunt convins că Grainger și jucătorii l-au pregăti bine și că o să ne întoarcem câștigători”, a declarat Dușan Filipaș, vicepreședintele lui Timișoara Saracens RCM.
Calificările din noua competiție de rugby amintesc de modelul din sportul american. Astfel, timișorenii, aflați în Grupa A, trebuie să aibă rezultate mai bune ca și colegele ei în duelurile cu formațiile din Grupa B. Primele meciuri s-au disputat pe 14 noiembrie, atât Rovigo, cât și Fiamme Oro Roma au bătut echipele cu care au jucat din Grupa A: Royal Kituro și GD Direito. ”Avem posibilitatea să trecem pe primul loc. Modigliano a stat. Sperăm să câștigăm și să rămânem pe primul loc. Obiectivul nostru e câștigarea grupei, ceea ce ne dă posibilitatea să jucăm în play-off-ul eliminatoriu cu o echipă din Rusia și Italia. Și acela e un obiectiv, ca să putem participa în grupele Challenge Cup”, a mai spus Filipaș.
”Lacrimi, sânge și transpirație”
Timișoara Saracens își vede în această toamnă visul cu ochii. Participă într-o veritabilă competiție europeană iar antrenorul Grainger Heikell vrea ca elevii săi să se ridice la înălțimea momentului. ”Suntem bucuroși că avem această oportunitate. Au fost lacrimi, sânge și transpirație ca să ajungem aici. Entuziasmul vine și cu multă responsabilitate. Vrem să ajungem în fazele superioare. E o mare responsabilitate, sper să reușim să evoluăm la valoarea abilitățiilor noastre. Ne concentrăm să dăm totul. Nu am mai jucat cu Valladolid, ne-am informat, ne-a ajutat acest lucru. Dar dacă facem ce am plănuit noi sunt sigur că vom obține împreună o performanță importantă”, a explicat Grainger Heikell.
Semnalele transmise de căpitanul Stelian Burcea în acest sens sunt pe aceeași linie cu cele dorite de tehnicianul neozeelandez. ”A venit și un moment de mult timp așteptat. Pentru noi ca și club, ca jucători.
O nouă competiție, va fi foarte interesant, țelurile noastre sunt să ajungem cât mai departe, să ajungem în grupele Challenge Cup. Nu știm foarte multe despre această competiție. Tratăm acest joc cu maximă seriozitate. Ne-am pregătit foarte bine și suntem entuziaști pentru această deplasare. Dacă reușim să trecem cu bine peste aceste meciuri vom avea un parcurs și anul viitor… Nu cunoaștem competiția în care evoluează ei. Cel mai important e să fim noi ca și echipă concentrați. Dacă ne dorim nu ne va sta nimeni în cale”, a conchis Stelian Burcea.
Vicele Filipaș e foarte încrezător în echipa sa, dar subliniază că spaniolii trebuie luați în serios și la acest sport: ”Spania a crescut foarte mult și la rugby. Noi avem una dintre cele mai bune echipe de club care au existat în România. Vom demonstra acest lucru în perioada următoare. Ne aflăm aici datorită unei munci depuse în ultimii patru ani, începem să urcăm spre vârful performanței”.
Timișorenii merg în Spania după trei săptămâni de pauză, un alt aspect pe care Grainger Heikell l-a avut în vedere. ”E un nou teritoriu pentru noi, dar avem mulți jucători care au experiență internațională. De la ultimul joc am avut multe antrenamente, jucătorii sunt foarte motivați să joace aceste meciuri. Avem un program încărcat. Ne pregătim pentru fiecare joc. Vrem să avansăm. Suntem în această postură”, a adăugat Heikell.
Filipaș: ”Nu am fi plecat la drum altfel”
Timișoara Saracens avertiza la un moment dat autoritățile că participarea în cupele europene e pusă în pericol de problema ivită la Curtea de Conturi. Clubul bănățean, care are o susținere privată de peste 30% a hotărât însă să continue deși nu toate lucrurile sunt clare la nivel oficial. Radu Țoancă, despre care recent s-a aflat că e și el vicepreședinte la club, va conduce noul SCM (Sport Club Municipal), entitate prin care se vor vărsa bani către trei cluburi sportive (BCT, CH Poli și Saracens RCM).
”Altfel nu am fi plecat la acest drum. Dinu, eu și ceilalți oameni care sunt alături de noi suntem ancorați în realitate și nu am fi plecat pe acest drum dacă nu eram convinși că putem pleca la acest drum. Vă dați seama ce ar însemna să ne retragem, ar fi un semnal total negativ, s-ar lăsa probabil și cu suspendări de la FR Rugby”, a precizat Filipaș. Numai deplasarea în Spania costă clubul timișorean de rugby câteva zeci de mii de euro. Delegația va cuprinde 25 de jucători din lotul înregistrat obligatoriu în număr de 41.
Partida Valladolid Rugby – Timișoara Saracens se dispută sâmbătă, 21 noiembrie, de la ora 18.00 (ora României), meciul nu va fi transmis la TV deși o televiziune din țară și-ar fi arătat interesul. Arbitrul întâlnirii e Elia Rizzo din Italia. După finala internă Timișoara Saracens va avea parte de primele jocuri din ER Challenge Cup qualifiers pe teren propriu, cu Rovigo pe 12 decembrie și Roma pe 19. Deocamdată nu se știe dacă partidele vor fi în Ronaț sau pe ”Dan Păltinișanu”.