Ridichea cea uriaşă şi prima casă(de marcat)

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti. A fost odată o bunică şi un bunic, care traiau într-o căsuţă împreună cu nepoţica lor.Lângă căsuţa aveau o grădină în care bunicul a semănat legume, printre care şi ridichi. În fiecare dimineaţă mergea în grădină să smulgă buruienile şi sa sape straturile, iar plantele creşteau văzând cu ochii.

Dupa un timp, bunicul a observat că o ridiche creştea în fiecare zi cât altele într-un an şi s-a gândit  să o scoată din pământ ca s-o mănânce cu toţii. A prins frunzele şi a tras…a tras, dar nimic.

Ridichea nu se clintea. A chemat-o pe bunica să-l ajute.Bunica s-a prins de bunic, bunicul de ridiche şi au tras…au tras, însă nimic. Bunica s-a gândit atunci s-o strige pe nepoţică să-i ajute şi ea. Nepoţica a venit, s-a prins de bunică, bunica de bunic,bunicul de ridiche şi au tras cât au putut de tare, însă ridichea nu se clintea. Fetiţa l-a chemat atunci pe căţel, căţelul a chemat-o pe pisică, pisica l-a chemat pe şoricel şi împreună au tras din toate puterile până ce au reuşit să smulga ridichea uriaşă, după care au căzut cu toţii claie peste grămadă. Aşa de mare a fost ridichea că au mâncat-o împreună cu tot satul. 

P.S. Prima casa de marcat e tot mai aproape, iar cei care ar trebui să locuiască pe lânga ea sunt tot mai departe.