Pentru 21 de bătrâni bolnavi, rămași fără familie sau uitați de rude, azilul Serviciului de Ajutor Maltez din Timișoara din Timișoara a devenit acasă. Aici sunt ajutați să-și petreacă ultimele zile din viață cu demnitate, iar sentimentul de singurătate să nu-i copleșească.
Deși pare un loc în care nimeni nu-și dorește să-și trăiască ultimele zile pe Pământ, reprezentanții azilului spun sunt luați cu asalt de numeroase persoane care doresc să scape de povara de a avea grijă de un bătrân bolnav. Și recunosc realitatea crudă: un bătrân singur are șansa de a primi un loc aici doar dacă un altul moare.
„Zilnic, avem câte patru, cinci solicitări de la persoane care doresc să-și aducă bătrânii la noi în centru, pe care nu le putem onora, nu putem face față cererilor. Avem doar câteva locuri”, ne explică Vasile Fekete-Nagy, directorul Serviciului de Ajutor Maltez din Timișoara.
Doamna Elisabeta are 79 de ani și se află în azilul organizației de aproximativ un an. Am găsit-o întinsă pe patul din una dintre cele opt camere ale centrului de bătrâni, unde locuiește singură. În fața patului are un cadru fără de care n-ar putea să meargă. “Am epilepsie, probleme cu inima, reumatism”, începe să înșire femeia bolile de care suferă.
Iar ochii încep să-i lăcrimeze atunci când povestește că nu mai poate să-și folosească nici mâinile așa cum trebuie. Asta după ce, pe când locuia singură, a căzut în apartament. De două ori. “Am vrut să plec de acasă, m-a luat o slăbiciune în ușa apartamentului și am căzut. Doar eu știu cum m-am târât să ajung la telefon să anunț pe cineva. Soțul a murit, fratele la fel, nepoții sunt plecați din țară, am rămas eu singură între patru pereți, nu mai am pe nimeni aici”, ne spune cu amărăciune doamna Elisabeta.
Imediat, roagă o angajată o centrului să-i scoată dintr-un dulăpior o pungă albă. E un mileu de macrame lung de aproape un metru, de care doamna Elisabeta este mândră. Însă ne povestește că nu a mai reușit să-l termine, după căzăturile în urma cărora s-a lovit la mâini. Femeia de 79 de ani spune că nu i-a fost deloc ușor să plece de acasă pentru a locui în centrul de bătrâni, dar este conștientă că nu mai reușea să se descurce singură din cauza vârstei și a bolilor de care suferă.
“Dintr-o privință mi-e greu. Am locuit atâția ani în casa aia și a trebuit să plec. Dar n-am avut de ales, eram singură, nepoții din străinătate mă vizitează o dată pe an. Cine să aibă grijă de mine? Îmi place aici că am liniște, sunt înconjurată de oameni. Oricum, zilele mele sunt numărate…”, concluzionează doamna Elisabeta.
“Mulți dintre colegi au decedat”
Într-o altă cameră a centrului de bătrâni locuiește Mariana, pe care am surprins-o în timp ce își aranjează lenjeria pe pat. Are 57 de ani și locuiește în azilul Serviciului de Ajutor Maltez din Timișoara de aproximativ 15 ani. Femeia s-a născut cu o deficiență de vedere care s-a agravat în timp, iar acum de abia mai vede. Astfel, a plecat de acasă de teamă că n-o să aibă cine să o îngrijească la bătrânețe.
“Am probleme cu ochii, puțin zăresc, iar tata este în vârstă. M-am tot gândit ce o să se întâmple cu mine când el n-o să mai fie și așa am ajuns aici. Dar să știți că mă descurc: merg singură la masă, îmi fac singură igiena corporală. Eu cred că dacă te îngropi în boală, e și mai rău, încerc să fiu o fire optimistă”, ne povestește Mariana.
Colega Marianei este o femeie în vârstă, care nu se poate deplasa. De altfel, gândul că persoanele din azil mor rând pe rând o sperie pe Mariana. “M-am obișnuit în centru, e ca și cum ar fi casa mea. E adevărat, mulți dintre colegi au decedat, nu e ușor”, spune femeia de 57 de ani.
Directorul Serviciului de Ajutor Maltez din Timișoara explică faptul că centrul de bătrâni al organizației nu este unul spital. Astfel, în azil nu sunt primite persoane vârstnice grav bolnave, care așteaptă să moară, ci doar bătrâni “deplasabili”. Însă, inevitabil, beneficiarii centrului ajung să-și petreacă ultimele zile din viață în azil, după o suferință grea.
“Cam jumătate din cei 21 de beneficiari sunt nedeplasabili, la pat. La noi în centru au ajuns așa. Putem să-i dăm afară chiar dacă nu suntem un centru de bătrâni – spital? Nu putem. Unde să se ducă? Oamenii ăștia nu au pe nimeni care să aibă grijă de ei. Bătrânețea asta nu-i deloc ușoară. Efectiv sunt oameni abandonați, credeți-mă”, ne spune Vasile Fekete-Nagy.
“Tot fac semne pe lenjerii, dar văd că tot reușesc să îmi aducă altele, să mi le schimbe”, ne povestește Violeta, puțin nervoasă, în timp ce încearcă să-și coase cu ață neagră inițialele numelui pe un cearșaf. Violeta este colega de cameră a Floricăi, de 74 de ani, iar cele două femei spun că se înțeleg de minune, împărțind aceeași cameră de peste patru ani.
“Eu am ajuns aici prin centrul de femei agresate. Nu am copii și am plecat de acasă din cauza soțului, pentru că mă bătea. Am zis că decât să pățesc ceva mai rău, mai bine plec. Ca acasă nu-i niciunde, dar dacă nu se poate…”, povestește Florica despre experiența prin care a trecut ani întregi înainte de a-și lua inima în dinți și a pleca de acasă, pentru că se temea pentru viața ei.
Florica îi mulțumește lui Dumnezeu că nu are probleme grave de sănătate, astfel că se descurcă singură, iese în oraș la cumpărături sau la plimbare cu ceilalți beneficiari. “Mie îmi place aici pentru că toată lumea se comportă frumos cu mine. Majoritatea dintre beneficiari sunt la pat și încerc să-i ajut și eu cum pot. Trebuie să te acomodezi unul cu celălalt”, consideră femeia de 74 de ani.
Salvatorii
Centrul de bătrâni “Sf. Ioan” al Serviciului de Ajutor Maltez din Timișoara a luat ființă în anul 1992 și oferă servicii de îngrijire pentru vârstnici care nu beneficiază de sprijin din partea familiei și care au venituri mici.
Cei 21 de beneficiari ai azilului locuiesc în opt dormitoare, toate cu intrare separată și deservite de cinci băi.
Directorul Serviciului de Ajutor Maltez Timișoara ne spune că centrul de bătrâni al organizației a luat ființă dintr-o nevoie a societății. “Centrul a fost înființat în perioada în care primii locuitori din județul Timiș au început să plece la muncă în străinătate, astfel că rămâneau acasă bătrânii, de care nu avea cine să aibă grijă. Din păcate, majoritatea persoanelor vor să aducă bătrâni în centru atunci când aceștia zac la pat și le este foarte greu să se ocupe de ei, pe care nu-i putem primi. Sunt alte centre – spital de acest gen, noi nu avem personalul necesar. Cei mai mulți dintre beneficiarii centrului sunt bătrâni care au rude plecate în străinătate sau care nu mai au pe nimeni, sunt singuri”, povestește Vasile Fekete-Nagy.
Potrivit reprezentanților Serviciului de Ajutor Maltez, în azilul organizației sunt primite persoane vârstnice care au o pensie sau aparținătorii își permit să plătească o indemnizație lunară de 2.000 lei. Iar majoritatea beneficiarilor nu au astfel de pensii, costurile pentru întreținerea lor fiind suportate de persoanele dragi.
Servicii pentru toată lumea
Serviciul de Ajutor Maltez din Timișoara oferă persoanelor nevoiașe din oraș trei servicii sociale. Astfel, pe lângă centrul de bătrâni, organizația umanitară derulează și proiectul „Masa pe roți”. Zilnic, două mese calde sunt transportate și oferite bătrânilor imobilizați în locuințe. 100 de persoane vârstnice din Timișoara primesc mesele de prânz și cină acasă. Acest serviciu nu este gratuit, însă costurile sunt mici. Astfel, persoanele cu pensii sub 1.200 lei plătesc 30% din venit organizației, iar cele cu pensii peste 1.200 lei, 12 lei/zi.
De asemenea, Serviciul de Ajutor Maltez oferă îngrijire la domiciliu gratuit pentru 55 de bătrâni din Timișoara. O dată pe săptămână, un angajat al organizației umanitare se deplasează la domiciliul persoanelor greu deplasabile, fiind ajutate la curățenie în locuințe, fac cumpărături sau scot rețetele medicale.
În cadrul Serviciului de Ajutor Maltez din Timișoara sunt angajate 30 de persoane, iar o mână de ajutor este primită și din partea voluntarilor, tineri studenți din oraș sau persoane din străinătate. Serviciul de Ajutor Maltez din Timișoara este un ONG, astfel că nu poate să aibă profit. Fondurile organizației umanitare provin din ajutoare financiare primite din străinătate, dar și în bunuri, haine, care sunt scoase la vânzare în cadrul unor târguri organizate de două ori pe an. De asemenea, ONG-ul primește o subvenție și de la Primăria Timișoara.
Serviciul de Ajutor Maltez în România este una dintre organizaţiile umanitare ale Ordinului Suveran, Militar şi Ospitalier al Sfântului Ioan Botezătorul de Ierusalim, de Rodos şi de Malta, contribuind la transmiterea unei tradiţii de aproape zece secole în ajutorarea nevoiaşilor şi protejarea bolnavilor.
