
Un individ înarmat cu un pistol a luat ostatici într-un supermarket din localitatea Trebes, situată în apropierea oraşului Carcassonne din sudul Franţei, a anunţat, Ministerul francez de Interne, iar atacatorul pretinde că este membru al reţelei teroriste Stat Islamic, relatează site-ul postului BBC News. Prim-ministrul Franţei, Edouard Philippe, a declarat, astăzi, că luarea de ostatici din oraşul francez este un act terrorist, informează Le Figaro, citat de Mediafax.
O persoană sau două au fost împuşcate mortal în luarea de ostatici din sudul Franţei, a anunţat un reprezentant al Jandarmeriei franceze, informează Le Figaro.
”Din păcate, avem informaţii despre o persoană sau două care ar fi decedat, însă nu putem să trimitem un doctor înauntru”, a declarat Jean-Valéry Letterman, comandant al Jandarmeriei franceze.
Potrivit Le Figaro, un angajat al supermarketului a fost omorât, iar în interiorul clădirii nu ar exista alţi ostatici.
Prim-ministrul francez Édouard Philippe a precizat că situaţia din Trebes este ”serioasă”, adăugând că procurorii din divizia Antiteroristă din Paris investighează incidentul.
Martorii au precizat că un bărbat înarmat a intrat în supermarket în jurul orei locale 11 (12, ora României) şi a tras mai multe focuri de armă, relatează BFMTV.
Potrivit ziarului La Dépêche du Midi, atacatorul a intrat în supermarket, unde a deschis focul asupra unui ofiţer de securitate, iar ulterior a luat mai mulţi ostatici.
Potrivit autorităţilor, atacatorul pretinde că este membru al reţelei teroriste Stat Islamic.