Un tren de călători a deraiat în drum spre Timișoara UPDATE 2...

Un tren de călători a deraiat în drum spre Timișoara UPDATE 2 Traficul feroviar a fost reluat FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Un tren Regio, care făcea legătura între Reșița și Timișoara a deraiat, în această dimineață. Totul s-a întâmplat în jurul orei 4.30, la intrarea în Bocșa. Acolo, garnitura a sărit de pe șine, din cauza alunecărilor de teren din zonă. Călătorii au ieșit singuri din vagoane și au plecat. În zonă, circulația este blocată, niciun tren nu mai poate trece până nu se vor face lucrări de reparații serioase. Tot aici, există și probleme cu terasamentul. Autoritățile au deschis o anchetă.

UPDATE Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Caras-Severin, in trenul care avea două vagoane se aflau 12 persoane, niciuna nu a fost rănită. Până la ora 09.00, cinci trenuri au fost anulate, traficul feroviar fiind blocat pe ambele sensuri. Cel mai probabil se va putea relua circulația în jurul orei 16.30, după ce problemele vor fi remediate.
UPDATE 2 Începând cu ora 18.00, s-a redeschis linia Reșița – Vasiova, din județul Caraș-Severin, pe care a deraiat un tren de călători din cauza unei alunecări de teren, în această dimineață.


Astfel, traficul feroviar a fost reluat, dar se circulă cu viteză redusă în zona afectată.

Sursa foto: argument-cs.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.