
O familie din vestul ţării trece prin clipe greu de îndurat. Fata lor, aflată la doar 19 ani, a decis să-şi încheie socotelile cu viaţa. Tânăra a fost găsită astăzi, 9 mai, în jurul orei 13.00, de către mama sa, în locuinţa lor din localitatea Temeşeşti, sat care se află în subordinea administrativă a comunei Săvârşin din judeţul Arad.
Potrivit aradon.ro, fata era singură acasă şi ar fi vorba de o decepţie în dragoste, deşi nu s-a găsit niciun bilet de adio. Tânara a fost găsită de mama sa, întoarsă de la spital, unde a fost internată. În tot acest timp, tatăl fetei, şofer de tir, este plecat în cursă.
Detaliile sunt macabre. Fata vitregă de 19 ani s-a folosit de o funie prinsă de cadrul metalic al terasei pentru a-şi pune capăt zilelor.
Detaliile sunt macabre. Fata vitregă de 19 ani s-a folosit de o funie prinsă de cadrul metalic al terasei pentru a-şi pune capăt zilelor.
Echipajul medical sosit la faţa locului a putut doar să constate că tânăra a recurs la acest gest cu multe ore înainte de a fi găsită. „Din păcate, în momentul în care echipajul medical a ajuns la domiciliul tinerei, a fost constatat decesul. Se pare că tânăra a recurs la acest gest cu multe ore înainte să fie găsită deoarece era cianotică, cu rigiditate instalată. A fost transportată la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad”, a declarat, conform sursei citate anterior, dr. Mircea Mere, directorul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Arad.