Timișoreanca Diana Farca a terminat cursurile Colegiului Național Bănătean, secția Științe Sociale și este licențiată în drept, cu masterat în dreptul afacerilor, obținute la Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest. După ce a publicat două cărți de succes, anul acesta a început o colaborare cu postul creștin A7TV și o franciză de automate de pizza.
Tot în acest an, a inițiat o colaborare cu Timișoara Film Society, alături de care produce filme și scrie scenarii. Primul film realizat de TFS, „Pisica Verde”, va ajunge în reţeaua Cinema City din Timişoara, Bucureşti şi Iaşi,începând de vineri, 11 octombrie.Am realizat un interviu cu Diana Farca, în care am povestit despre pasiunea ei pentru carte, muzică și film…
– Acum patru ani ai lansat prima ta carte, „La limită“, unde l-ai avut, la lansare, alături de tine pe Teo Milea. Ai avut imediat succes cu această apariție. De ce te-ai apucat de scris? Te-a schimbat acest succes „peste noapte“ pe plan profesional sau personal?
– Comediantul Eddie Cantor glumea cândva că «durează douăzeci de ani că să obții succesul peste noapte». Am scris de mică, am fost olimpică la română și am câștigat numeroase concursuri de creație artistică, dar nu am crezut că voi avea posibilitatea să public. Am studii juridice și jurnalistice. Am reînceput să scriu la distanță de persoana iubită. Idealistă fiind, am sperat că va ajunge la destinatar și îi va descifra mesajul. Dumnezeu mi-a depășit, încă o dată, așteptările. Drumul livresc mi-a redefinit valorile și traiectoria profesională. Pentru mine, succesul reprezintă posibilitatea de a-mi valorifica vocația.
– Anul trecut ai recidivat cu „Spitalul de suflete“, care a fost deasemenea bine primită de public. Cât de greu este să publici cărți într-o țară unde numărul librăriilor este insuficient? Care este publicul tău țintă? Cum vezi tu consumul de literatură al tinerei generații?
– Fiecare carte are un suflu nou și un registru stilistic aparte. „Spitalul de suflete” e matur, profund, abrupt. Să publici nu e greu, să scrii însă ficțiune și nu erotism, în stilul Sandrei Brown sau lozinci motivaționale și să vinzi, e o provocare. În România sunt mai puțin de 250 de librării fizice și raportăm cel mai mic consum de carte din Uniunea Europeană. Criza pieței de carte e acutizată de faptul că nu există agenți literari, care să înlesnească drumul talentelor către edituri. Vânzările din zona scrierilor pentru copii, erotice, culinare și din sfera dezvoltării personale stau ceva mai bine. Mare parte din vânzări sunt online.
Scriu pentru cei de peste 25 de ani, care au răbdarea și maturitatea de a „digera” teme ca iubirea, depresia, dependența, boala psihică, războiul, moartea etc. Cu mici excepții, tânăra generație cumpără mai mult decât citește, îndeosebi în funcție de notorietatea autorului sau a scrierii. Au acces la capodopere SF și fantasy, pe care părinții noștri le citeau mai greu poate, dar și atenția redusă, așa că preferă proza scurtă.
– Cum ai ajuns să colaborezi cu Timişoara Film Society și care este mai exact rolul tău în producțiile cinematografice următoare ale TFS?
– Am realizat împreună booktrailerul celui de-al doilea roman al meu, la începutul acestui an, iar colaborarea ne-a depășit așteptările. La primul film realizat de TFS, „Pisica Verde”, îi ajut la PR – relația cu publicul, la cel de-al doilea, „În Șoaptă”, la producție, iar la cel de-al treilea, „Noi”, am scris momentan scenariul. Va așteptăm, din 11 octombrie, în rețeaua „Cinema City”, la „Pisica Verde”, primul lungmetraj TFS.
Avem sarcini bine definite, dar evităm ierarhiile și titulaturile. Echipa entuziastă, muncitoare până la epuizare și unită, e compusă din Ovidiu, Cristina și Alisa Roteliuc, Narcis Constantinescu, Bogdan Pătruică, Mario Farkaş, Alexandru Geru, Simion Caragia, Flaviu Petrică, Amelie Ciobănoiu ş.a.
Cel de-al treilea roman al meu, „Noi”, reprezintă adaptarea scenariului scris pentru cel de-al treilea film TFS. Lansarea va fi, sper, luna viitoare și va cuprinde o lecție de tir cu arcul. Filmul va fi o provocare, pentru că are la bază o poveste post-apocaliptică, cu scene explozive, zeci de cai, arcași, pădure, munți și actori talentați.
– Cum arată o zi tipică în viața ta?
– Trăiesc în doi timpi, unul molcom, când nu prea socializez, destinat documentării, scrierii și unul dinamic, după lansarea fiecărei cărți, când mă ocup de relația cu presa, blogerii, evenimente și proiecte adiacente.
Indiferent de etapă, mă trezesc cu găinile, îmi savurez cafeaua, merg la sală sau alerg și pe la zece mă ocup deja de acte, bănci, colete etc. Mă relaxează treburile casnice, îndeosebi gătitul. Ascult muzică, uneori pe vinil, la un pick-up „Philips”, de prin anii ’60, pictez și mă uit la filme, dar nu la televizor.
Vara scriu pe terasă. Călătoresc, de câte ori se ivește ocazia. Destinațiile și experiențele noi reprezintă, pentru mine, definiția libertății.
– Ce rol joacă muzica în viața ta? Care sunt formațiile tale preferate din România și din străinătate și cât timp ai pentru a asculta muzică?
– Fără să exagerez, ascult muzică mare parte din zi, pentru că scriu întotdeauna cu ajutorul ei. Fiecare carte a avut la bază anumite stări, potențate de albumul pe care l-am ascultat în acel moment. Cuvintele se nasc mai ușor, pe fundal sonor. Am playlistul unei persoane cu personalitate multiplă, în sensul că ascult de la operă la heavy metal, jazz, bossa nova, indie rock, soul, pop britanic, funk sau gospel. Artiștii români pe care îi ascult sunt Lucia,Teo Milea, Mihail Sandu, The Motans și Gheorghe Iovu.
De afară ascult Mozart, Vivaldi, Wagner, Dvorak, Bhrams, Chopin, Metallica, ACDC, Guns N’ Roses, Pink Floyd, Benny Goodman, Billie Holiday, Goo Goo Dolls, Ray Charles, Phil Collins, Daft Punk, Joe Cocker, Bruce Springsteen, Frank Sinatra, Nina Simone, Johnny Cash, Chet Baker, Duke Ellington, Buena Vista Social Club, Ornella Vanoni, Anna Oxa, Mina, Nat King Kole, Mylene Farmer, Regina Spektor, Adele, Emeli Sande, Michael Jackson, Hooverphonic, Santana, Leonard Cohen, Sharon Kovacs, The Last Poets, Bob Marley, Andrea Bocelli, Lucien Morisse, Joe Dassin, Etta James, Norah Jones, Celine Dion, Dinah Washington, Stan Gets, Empire of the Sun, Hurts, Celia Cruz, Edith Piaf, Lara Fabian, Zaz, The Lumineers, Nouvelle Vague, John Newman, Katie Melua, Passenger, Tasha Cobbs, Brooke Fraser, coloane sonore semnate de Nino Rota, Hans Zimmer, Vladimir Cosma, albumele Erotic Lounge, Buddha Bar și Cafe del Mar.
– Cum vezi tu pașii care se fac în implementarea noțiunii de Timișoara Capitală Culturală 2021? Suntem la ora actuală un oraș cultural? Ce ne lipsește și la ce capitole stăm bine?
– Ca nație, avem lacune în organizarea eficientă, constanță și unitate. Suntem un oraș multicultural, în care au loc – mai nou – tot soiul de evenimente, de mică sau mare amploare. Principala problemă o reprezintă finanțarea.
Multe proiecte vor fi partenere ale proiectului TM2021 Timișoara Capitală Culturală Europeană, dar scena culturală locală presupune eforturile susținute ale câtorva antreprenori locali, pentru organizarea evenimentelor bienalei Art Encounters, Kunsthalle Bega, Galeria Jecza, Fundația Triade, Fundația 360 de grade, Galeria Calpe etc.
Fostul director artistic povestește despre subfinanțarea și politizarea proiectului TM 2021, în scrisoarea deschisă, însă nu îmi permit să comentez, de pe margine. Am un respect deosebit pentru domnul Horațiu Rada. Bunul simt și reputația îl preced, așa că nu pot decât să le doresc pârghiile necesare succesului și le stăm la dispoziție, dacă au nevoie de parteneri pentru implementarea proiectelor foto-video.
– Dacă ar fi să faci un top 3 între carte, muzică și film, cum ar arăta clasamentul?
– Pe locul fruntaș e cartea, pentru că lectura e temelia gândirii, dar se împletesc toate trei în cotidian și în procesul creativ. Am făcut dansuri și coregrafie și am ureche muzicală, dar nu am deloc voce. Ultima găselniță a fost să compun versuri în spaniolă, pentru o piesă pe care sper să o auziți la radio, până la finele anului.
– Care este partea ta favorită în procesul creativ al tău? Care este partea cea mai puțin plăcută?
– Iubesc întregul proces, de la documentare, prin cărți sau la fața locului (munți din Elveția, ruine din țară, spitale de psihiatrie, adăposturi pentru oamenii străzii) la scriere. Nu-mi place faptul că trebuie să-mi fiu propriul PR, pentru că ia din timpul dedicat condeiului, dar mă învață să mă organizez eficient.
Nu îmi editez cărțile, pentru că nu doresc să imprim o doză mare de subiectivism rezultatului final și nici să omit eventuale repetiții. De asta se ocupă Oana Călin, iar de traduceri se ocupă prietenele Mirela Iacob și Daniela Meilă. La fel, cunosc cinci limbi, dar nu m-aș pune să scriu direct în engleză, deși mă exprim cu lejeritate.
– La ora actuală lumea se confruntă cu o serie de probleme sociale. Care crezi tu că sunt principalele lucruri de rezolvat în 2019 și cum putem să depășim aceste obstacole?
– Omenirea e măcinată de carențe de educație și de o lăcomie autodistructivă, care dau naștere războaielor, prăpastiei tot mai abrupte dintre clasele sociale, sărăciei, foametei, conflictelor armate, corupției, birocrației, poluării s.am.d. și încurajează atitudini, ideologii periculoase: frivolitatea, xenofobia, nostalgiile comuniste, disprețul față de cei înstăriți, traseismul politic, violența, analfabetismul funcțional și ideologic. Le descriu în cel de-al treilea roman și concluzionez că toți vrem să schimbăm lumea, însă orice drum începe cu noi, ca parte a Întregului.
– Care sunt planurile tale de viitor?
– Traduc fiecare carte pentru piața engleză și italiană de carte, am găsit primele contacte în străinătate și muncesc de zor, pentru a depăși granițele țării, prin scris și filme, cu ajutor unei echipe fabuloase, în fața căreia mă înclin, cu gratitudine. Sunt peste douăzeci de persoane și reprezintă fiecare o verigă importantă a reușitei. Am un caiet întreg de obiective, care mai de care mai îndrăznețe, dar prefer să tac și să le ating. Pe lângă dorințele profesionale, îmi doresc sănătate, credință, călătorii, să mă trezesc și să adorm alături de persoana iubită, o familie unită, o fetiță cu părul creț, să fac partea mea de bine, în comunitate.
