De patru ori Țapinarii: „Parcă, pe vremea noastră, muzica proastă era mai...

De patru ori Țapinarii: „Parcă, pe vremea noastră, muzica proastă era mai bună“

0
DISTRIBUIȚI

Trupa „vocal instrumentală de două voci şi o chitară”, Țapinarii pregătește un adevărat maraton prin urbea noastră, formaţia alcătuită din Cosmin Covei şi Adrian Tănase urmând să susțină nu mai puțin de patru concerte diferite în patru zile, evenimentele find incluse în cadrul Civicultura. Așadar fanii trupei au ocazia să-I vadă pe favoriții lor începând de luni și până joi, în patru locuri diferite din Timișoara.

CiviCultura este organizat de Teatrul Studențesc Thespis și Asociația Culturală Diogene, și constă în acțiuni socio-culturale care promovează implicarea civică a locuitorilor Timișoarei, ajutându-i să-și găsească curajul de a se transforma, din beneficiari ai proiectelor locale, în voluntari și chiar inițiatori. În cadrul acțiunilor, care au ca start ora 19 în fiecare zi, trupa Țapinarii va susține concerte luni 14 octombrie (Aleea Studenților), marți 15 octombrie (Piața Mocioni), miercuri 16 octombrie (Parcul Poporului) și joi 17 octombrie (Parcul Dacia).

Formația Țapinarii a lansat recent cel de-al zecelea disc din carieră „Săgeată spre cer“,care cuprinde versuri sincere despre căsătorie, amante, copilărie, parenting, divorț, criza de 40, pitzipoance, libertate și fericire.Înaintea maratonului de patru concerte de la Timișoara, am realizat un interviu cu Cosmin Covei, în care artistul ne-a povestit despre ce s-a schimbat în bine și în rău în muzica românească a ultimilor 18 ani (de când există trupa Țapinarii), care sunt temele care se regăsesc în compozițiile lor și ce muzică ascultă cei doi „țapinari“ atunci când sunt pe drumuri…

– Recent ați lansat cel de-al 10-lea disc, Săgeată spre cer. Cum vedeți voi evoluția scenei muzicale românești în cei 18 ani de activitate pe care îi aveți?

– Am crescut odată cu publicul nostru, am început să cântăm de la stadiul de tineri rebeli de douăzeci și un pic de ani, iar acum suntem părinți cool. Într-un concert Țapinarii, trecem prin toate aceste etape, de aceea avem și public tânăr și public de vârsta noastră, prin urmare în cei 18 ani am adunat un public din ce în ce mai numeros și sper să continuăm povestea până vom fi bunici. Lucruri bune – Scena a evoluat, sunt din ce în ce mai multe festivaluri pe nișa noastră. Lucruri mai puțin bune…. parcă pe vremea noastră muzică proastă era mai bună ….

– Veți susține nu mai puțin de patru concerte, în patru zile diferite, la Civicultura în Timișoara.


Cum s-au născut aceste concerte și ce piese veți cânta? Cum vă alcătuiți playlist-ul concertelor…este stabilit dinainte sau vă adaptați după publicul prezent?

– Niciodată nu am mai cântat într-un oraș în 4 zile diferite, în 4 locații diferite. Este o premieră, ne bucurăm tare mult că Timișoara ne răsfață în ultimii ani. Am acceptat această provocare în primul rând pentru mesajul civic și apoi pentru că știam că va fi public diferit în fiecare din cele 4 locații. Ne vom adapta playlist ul în funcții de public, dar vom cânta piese de pe toate discurile și bineînțeles un pic mai multe de pe discul nou.

– Aveți versuri sincere despre o serie de teme. Care sunt temele despre care nu ați cântat încă…și pe care le veți introduce în spectacolele voastre?

– Vom aborda mereu teme specifice vârstei până când vom ajunge să cântăm despre cum e să fii socru mare în cazul meu sau socru mic în cazul lui Tănase ….Cum e să fii bunic, sau cum e cu tratamentul reumatologic de la Călimănești Căciulata….

– Dacă ar fi să dați un sfat celor care se gândesc să devină muzicieni, care ar fi acela?

– Să nu cânte prea mult cover uri, să scrie piese proprii și să la cânte în pub uri live, în fest uri, în locuri neconvenționale. să nu le fie frică de provocări și să-și promoveze muzica. să nu aștepte să le bată cineva la ușa că nu se va întâmpla…

– De-a lungul anilor probabil ați trecut prin momente dificile. Cum ați trecut peste ele și care este secretul prin care o formație alcătuită din doi băieți rezistă împreună pentru 18 ani?

– Sincer, nu au fost momente dificile și de acum încolo nu mai au cum să fie. Pentru că noi am cântat întotdeauna fără un scop comercial. Visul era să cântăm în Lăptărie, în Club A și în alte cluburi faine din țară în care îi vedeam pe cei pe care îi admiram. Și am ajuns să cântăm în festivaluri mari. Dar cântăm cu drag și pentru 50 și la 5000 de oameni….

– Datorită turneelor sunteți mult timp pe drumuri. Ce muzică ascultați acasă sau pe „drum“?

– Depinde cu ce mașînă mergem…În ultima vreme mergem cu mașina lui Tănase și ascultăm rock de la Stone Sour la Vita de Vie, iar in mașină mea ascultăm italieni- Vasco Rossi, Ligabue, Celentano, Jovanotti….

– Pentru cei care nu v-au vazut inca si ar vrea sa vina la un concert Tapinarii….Care este propozitia cu care „convingeti“ oamenii sa vina la show-ul vostru?

– Îi convingem prin sinceritatea cu care ne spunem povestea, cu care nu ai cum să nu te identifici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.