„Serile Patrimoniului”, organizate de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş se vor desfăşura în 28 noiembrie, de la ora 19,00, în sala Studio de la Casa Artelor de pe strada Augustin Pacha, şi au drept temă „De la EST la VEST. Bănăţeni în America”. Proiecţia documentarului „A Thousand Dollars and Back”, care durează o oră, va fi urmată de discuţii moderate de Alexandra Irimia.
Ivaşcu, Secoşan sau Cioban sunt doar câteva dintre numele luate cu ei de locuiorii Banatului care, la începutul secolului XX, au pornit spre Lumea Nouă, pentru a-şi face un rost mai bun.
După mai bine de un veac, urmaşii emigranţilor de atunci se numesc Evasku, Sekozan sau Choban dar nu şi-au uitat originile iar povestea lor merită cunoscută.
„Drumul de aici peste ocean şi în multe cazuri şi înapoi, în căutarea unei vieţi mai bune, este un fenomen care a marcat puternic comunităţile din această parte de ţară, iar multe dintre poveştile importante ale Banatului începutului de secol XX sunt legate de acest fenomen. Documentarul «A Thousand Dollars and Back», pe care am decis să îl proiectăm cu prilejul acestei noi ediţii a «Serilor patrimoniului», încearcă să creeze întocmai o astfel de imagine de ansamblu a ceea ce a însemnat viaţa românilor care au decis să emigreze în Statele Unite, care au fost motivele lor, greutiăţile lor, ce i-a determinat pe unii să rămână definitiv în America”, a spus Victor Bunoiu, cosilier DJC Timiş şi coordonator al proiectului.
Cei care doresc să participe la întâlnire se pot înscrie până astăzi la ora 16.00 pe adresa arheologie@culturatimis.ro .