Ultimii ani ai comunismului în România, prin ochii jurnaliștilor francezi aflați după...

Ultimii ani ai comunismului în România, prin ochii jurnaliștilor francezi aflați după Cortina de Fier

0
DISTRIBUIȚI

La împlinirea a trei decenii de la istoricul an 1989, când a căzut Cortina de Fier, sângeroasele zile din România având un loc special, Institutul Francez din Timişoara şi Universitatea de Vest organizează două evenimente care abordează felul în care ultimii ani ai comunismului în România s-au oglindit în presa franceză şi evoluţia meseriei de jurnalist în România şi Franţa din 1989 până astăzi, luând în considerare apariţia reţelelor de socializare, creşterea libertăţii de exprimare şi apariţia „Fake news”-urilor.

Miercuri, 4 decembrie, de la ora 18.30, la Institutul Francez va avea loc prezentarea cărţii „Journalistes français dans la Roumanie communiste. 1974-1989” (Jurnalişti francezi în România comunistă. 1974-1989), coordonată de Radu Ciobotea şi publicată la Editura Orizons, Paris 2014. Autorul va fi în dialog cu profesorul universitar şi fostul diplomat Vasile Popovici.


„Această carte nu este nici un jurnal intim, nici o analiză a istoriei. Textele jurnaliştilor francezi acreditaţi la Bucureşti, care îi constituie fundalul, relatează ceea ce văd. Dar se resimt şi lucrurile nespuse: resemnarea oamenilor, sărăcia, enervarea, începutul luptei, grevele, fuga spre occident, lupta şi, în fine, revolta care începe la Timişoara. Aceasta este istoria, văzută de presa franceză, inaccesibilă în vremea aceea românilor. Ea devine accesibilă astăzi prin intermediul acestei antologii. Un jurnalism al adevărului desigur, dar şi o mărturie vie” sintetizează în câteva cuvinte editorul antologiei cartea disponibilă în limba franceză la mediateca Institutului Francez.

În 5 decembrie, de la ora 18.00, amfiteatrul A01 al Universităţii de Vest va găzdui dezbaterea intitulată „1989-2019: informare/dezinformare. Evoluţia meseriei de jurnalist în România şi în Franţa”, la care sunt invitaţi Charles Haquet, grand reporter al publicaţiei franceze LʹExpress, Matei Martin, realizator de programe la Radio România Cultural şi redactor la „Dilema Veche”, Radu Ciobotea, jurnalist, conferenţiar la catedra de jurnalism a Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad. Dezbaterea va fi moderată de jurnalistul şi scriitorul Marcel Tolcea, profesor de jurnalism la Universitatea de Vest, iar temele abordate vor fi libertatea de expresie, manipularea, „Fake news”-urile, modul în care este adunată, tratată, vehiculată şi comunicată informaţia. Evenimentul se va desfăşura în limbile română şi franceză, cu traducere simultană, iar intrarea este liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.