Compilație de muzică electronică românească în sprijinul cadrelor medicale aflate în avangarda...

Compilație de muzică electronică românească în sprijinul cadrelor medicale aflate în avangarda luptei cu pandemia de coronavirus

0
DISTRIBUIȚI

O serie de artiști din zona muzicii electronice românești au contribuit cu compoziții noi pentru compilația numită „Electro – Generations“, scopul acestui material discografic fiind acela de a sprijini cadrele medicale aflate în avangarda luptei cu pandemia de coronavirus.

„Proiectul a luat naștere în anul 2015, ca parte a proiectului de cunoaștere a istoriei fenomenului electro autohton, din care face parte și cartea ”Enciclopedia muzicii electronice românești”. Inițial avuse onoarea de a include și legendarul genului, Adrian Enescu, care, regretabil, a dispărut fizic dintre noi, însă a rămas să ne transmită energia sufletului său electric prin compozițiile sale eterne. Când am ”resuscitat” acest proiect am fost foarte plăcut surprins că, după atâția ani, artiștii au răspuns foarte promt apelului, ba chiar mai mult, au trimis în timp record compoziții noi, astfel încât să bucure urechile ascultătorilor de cel mai proaspăt sound, metamorfozând și aducând compilația la nivelul prezentului“, spune Septimiu Moldovan, realizatorul acestei compilații.

„Enciclopedia Muzicii Electronice Româneşti“ s-a lansat în 2016 și cuprinde foarte mulţi artişti din zona Timişoarei, care au contribuit cu evenimente sau compoziţii la dezvoltarea acestui gen muzical.


Cartea este scrisă de Septimiu Moldovan, medic rezident târgumureşean, un pasionat de muzică împins de curiozitatea de a afla cât mai multe despre primii români care au experimentat şi promovat muzica electronică în România. Cartea are 250 de pagini, cuprinde 160 de biografii şi acoperă o perioadă de aproximativ 50 ani.

„Compilația cuprinde 18 piese, cu 2 caracteristici evidente: amalgamul de subgenuri ale stilului electronic, precum și îmbrățișarea unor producers reprezentanți ai unor generații distante, de unde și denumirea compilației, dar atât de unite pentru o cauză caritabilă. ”Generations, for a cause…Această colecție de muzică electronică vine în sprijinul producătorilor muzicali, aflați într-o perioadă dificilă pentru ei, în contextul pandemiei COVID-19, înfruntând dificultăți cauzate de suspendarea evenimentelor muzicale. Tot în acest context, este sprijinit și domeniul medical, toată suma strânsă din comercializarea compilaţiei va fi donată către Asociaţia pentru AȚI (Anestezie-Terapie Intensivă) Mureş Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, pentru achiziția de materiale și aparatură“, a mai precizat Septimiu Moldovan. Compilația poate fi ascultată aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.