Fostul șef al Poliției Rutiere Timiș, condamnat. Prin ce ”schemă” au fost...

Fostul șef al Poliției Rutiere Timiș, condamnat. Prin ce ”schemă” au fost achitați mai mulți inculpați la Curtea de Apel Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Curtea de Apel Timișoara a dat, ieri, sentința în unul dintre trei cele trei dosare ”sparte” din rechizitoriul DNA prin care a fost trimisă în judecată de DNA fosta conducere a Poliției Timiș, în frunte cu comisarul șef Sorin Muntean. În acest dosar au fost inculpați fostul șef al Serviciului Poliției Rutiere, comisarul șef Marcel Crăciunescu, pentru luare de mită și pentru dare de mită comisarul Vasilică Gîrbaci, comisarul Cosmin Bledea, agenții Sorin Drăghici și Adrian Dincă. Aceștia i-au dat lui Crăciunescu jante de Mercedes, anvelope sau televizor pentru a fi avansați înainte de termen sau a fi mutați la Poliția Rutieră.

În timpul procesului, inculpații și-au schimbat declarațiile date în repetate rânduri. Crăciunescu nu a recunoscut că a luat mită, susținând că jantele fie că le-a primit cadou, fie le-a cumpărat. Comisarul Bledea a susținut inițial că a intrat în conflict cu șeful său pentru că în august 2014 i-a cerut 5.000 lei pentru campania electorală a PSD, a refuzat și a trimis rapoarte către IGPR, a recunoscut în declarația de inculpat cum i s-a cerut mita de către Crăciunescu ca și cadou de ziua sa, pentru ca în fața instanței că, de fapt, fostul său șef nu i-a solicitat niciodată să cumpere jantele pentru avansare.

Când a început procesul, Sorin Drăghici a declarat că merge pe procedura simplificată, recunoscând toate acuzațiile și toate probele procurorilor DNA.


Deși declarația sa nu mai putea fi schimbată, având în vedere procedura, după șase luni, Drăghici a revenit asupra declarației, susținând că el a recunoscut că i-a dat lui Crăciunescu patru anvelope, dar nu ca mită și că ar fi primit banii de la acesta pentru cauciucurile cumpărate în 2014 în ianuarie 2019.

Judecătorul de la Curtea de Apel Timișoara a decis, anul acesta, în luna ianuarie, în mod ciudat, schimbarea încadrării juridice în cazul lui Crăciunescu din patru infracțiuni de luare de mită, în abuz în serviciu în formă continuată, ceilalți rămânând cu acuzațiile de dare de mită. Ieri, Curtea de Apel Timișoara a decis condamnarea lui Marcel Crăciunescu la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, având termen de încercare de patru ani, să facă 100 de zile de muncă în folosul comunității la Consiliul Local Timișoara sau Horticultura SA și să plătească 15.000 lei cheltuieli judiciare către stat. În cazul celorlalți inculpați s-a dispus achitarea pe motiv că fapta nu există sau nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege. Sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile la Înalta Curte de Casație și Justiție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.