A murit Mica de la „Abracadabra”

A murit Mica de la „Abracadabra”

0
DISTRIBUIȚI

michaela-niculescu-mica-abracadabra-fundeni

Michaela Niculescu sau Mica de la „Abracadabra”, cum o ştie toată lumea, a murit azi după amiază, la Spitalul Fundeni, informează Mediafax.


„Michaela Niculescu a murit în urma unui şoc hemoragic prin sângerare masivă. Fusese internată cu insuficienţă hepatică, ciroză hepatică, a fost transferată de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti în urmă cu două săptămâni”, a declarat, pentru Mediafax, managerul Institutului Clinic Fundeni, Dr. Carmen Orban.

Michaela Niculescu  a urmat Facultatea de Limbi Străine şi a obţinut două doctorate, la Oxford şi Viena. A fost traducător, redactor şi producător în cadrul unei edituri, lector universitar şi specialist în IT. La începutul anului, Mica a postat pe internet un mesaj tulburător, pe care însă puţini l-au şi înţeles: ”Nu m-am căsătorit cu cineva să-mi fie alături la bine şi la greu, ci m-am căsătorit cu boala însăşi. Iar cavalerul nostru de onoare, sau mai bine zis gazda noastră, este Spitalul Universitar”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.