UMT a murit, dar în acelaşi timp clubul de la Pădurea Verde încă trăieşte mai ales în amintirea celor care au realizat o performanţă deloc scontată în urmă cu exact 20 de ani! Pe 13 iunie 2001 alb-negrii învingeau FC Bihor cu 2-0, în faţa a peste 15 mii de spectatori, pe stadionul propriu, dărâmat şi el între timp, şi promovau în premieră în Divizia A. Artizanii acelei realizări, alături de alţi foşti jucători, antrenori şi apropiaţi ai „zebrelor” s-au reunit în aproximativ aceeaşi locaţie pentru a depăna amintiri în familie.
Doar ştrandul şi alte facilităţi destinate wellness-ului au rămas din vechea bază sportivă UMT, locaţia reuniunii alb-negrilor astăzi. Un mare merit al reuşitei evenimentului l-a avut cel cunoscut ca fiind un mare suporter al „mecanicilor” – George Stancu. Organizatorii le-au pregătit şi surprize participanţilor: o copie a preţioasei cărţi „Un Marş Triumfal”, scrisă chiar de tehnicianul Aurel Şunda împreună cu Dan Popescu, una a programului de meci al jocului decisiv cu orădenii, o fotografie cu echipa din 2000 şi o insignă care a fost emisă prima dată cu ocazia promovării istorice.
Printre cei care nu au ratat revederea cu vechii colegi s-au numărat Călin Mada, Flavius Briciu, Sorin Vlaicu, Gheorghe Marişescu, Zoltan Nincsovics, Mihai Kovacs şi Miroslav Giuchici jr., din echipa promovantă, alături de antrenorii Aurel Şunda şi Cristian Contescu, conducătorul Vasile Trandu sau ofiţerul de presă Livian Hotico, dar şi exponenţii generaţiilor apropiate, precum Alin Paleacu, Călin Uzun, Tavi Drăghici, Mădălin Smaranda sau antrenorul Remus Steop. Nu au lipsit nici reprezentanţii apropiaţi din rândul jurnaliştilor şi suporterilor.
„A fost o revedere foarte plăcută. Ţin să mulţumesc organizatorilor, să mulţumesc şi să felicit jucătorii, că au venit aproape toţi cei care au putut, a fost ceva deosebit. Aşa cum am mai spus, această echipă a UMT-ului a fost cea mai sudată şi cea mai unită pe care a avut-o probabil Timişoara! Vremurile s-au schimbat, dar sper cât de curând, pentru că se fac eforturi în ceea ce priveşte ASU Poli şi Ripensia şi celelalte echipe, din Liga a III-a, sper cât de curând, pentru că timişorenii sunt iubitori de fotbal”, a apreciat fostul antrenor al UMT-ului, Aurel Şunda, cu referire în final la o eventuală nouă promovare timişoreană.
„A fost o revedere foarte foarte frumoasă, emoţionantă, plină de amintiri frumoase. Mă bucur că m-am întâlnit cu foştii colegi, mulţi dintre ei i-am văzut acum după foarte mulţi ani. Ceilalţi sunt şi ei antrenori şi ne mai întâlnim într-o parte şi alta, dar în mare parte e o întâlnire frumoasă că suntem toţi în acelaşi loc: UMT… Îmi amintesc tot, parcă a fost ieri, meci în care domnul Ioan Andone contesta că a fost ofsaid la mine, eu am meciul înregistrat, mă mai uit de două-trei ori pe an la meciurile mele, le am pe toate filmate cele din cariera mea. Nici vorbă nu a fost ofsaid, trei-patru metri eram în spatele adversarilor”, a spus Miro Giuchici, golgheterul de atunci al „zebrelor”.
UMT a dispărut subit după retrogaradarea în „D” la finele ediţiei 2007-08 iar patru ani mai târziu proprietarii spa-ului au pus la pământ şi stadionul considerat cochet de toată lumea.
„Asta pot să spun cu părere de rău, nu doar despre stadionul UMT, infrastructura e o mare problemă în Timişoara… Nu pot decât să-i felicit pe cei de la Csikszereda Miercurea Ciuc, aştept şi eu acelaşi lucru să se întâmple în Timişoara”, a precizat Giuchici jr. în încercarea de a stârni orgoliul oficialităţilor locale/judeţene. Fiul lui „Mima” e acum antrenor la Academia Ripensia.
„Într-adevăr, o întrevedere foarte foarte frumoasă, am început să depănăm unele amintiri. E frustrant că UMT-ul nu mai există, dar ceea ce am făcut noi aici a fost într-adevăr istorie pentru noi şi pentru oraş. Ştiţi cum este, toţi suntem în zona asta a fotbalului, acum, vrei nu vrei, am mai rămas colegi, chiar dacă nu suntem toţi antrenori, alţii au alte job-uri, dar am rămas prieteni pentru că am fost un colectiv foarte unit. Chiar Doamne, nu îmi vine să cred că a trecut atâta timp şi acum se ridică părul pe mine căci am văzut imagini de la acel meci şi câtă lume am putut să facem fericită şi asta mă bucură. Timişoara era reprezentată atunci de UMT… Este de domeniul trecutului, asta e una dintre marile dureri. Istoria va rămâne, dar cât timp echipa UMT nu va exista va dispărea şi istoria noastră, dar sperăm noi, cu ajutorul presei să nu dispară. M-am întors aproape, când păşesc aici la Electrica pentru Ripensia mă gândesc şi la UMT… De la infrastructură pleacă totul. UMT la momentul acela era cea mai frumoasă bază din judeţul Timiş şi toată lumea îşi dorea să vină la UMT. Copiii au venit şi uitaţi ce s-a realizat… Prima dată când am revenit după 12 ani în Austria am venit la teren şi am plâns când am văzut ce s-a ales de terenul acesta. Acum avem speranţe legate de „Dan Păltinişanu”…”, a conchis Călin Mada, revenit recent în postura de „secund” la „Ripi”.
UMT, la ora afirmării!
În sezonul 2000-01 Timişoara avea aşteptări mai degrabă de la Poli să acceadă în „A”, alb-violeţii sub Zambon s-au îndepărtat însă de obiectiv pe parcurs şi speranţele unui oraş întreg s-au îndreptat spre echipa văzută „surioară”. UMT însă, cu mai mulţi jucători localnici, a fost mai mult decât atât, vechea tribună de lemn era mereu populată şi meciurile de la Pădurea Verde tot mai atractive în acea stagiune. Echipa pregătită de Aurel Şunda s-a mai şi împiedicat, dar în penultima etapă chiar alb-violeţii le-au întins o mână de ajutor, luptând pentru Timişoara într-un 3-2 cu Baia Mare. UMT remizase la Drobeta (1-1). Apoi, „zebrelor” le-a revenit misiunea să învingă Bihorul lui Ioan Andone pentru a promova direct în „A” din seria vestică. Ei bine, în acea zi de 13 iunie, acum fix 20 de ani, arena UMT a fost neîncăpătoare. Lumea s-a cocoţat inclusiv pe turnul cu vechea tabelă sau pe acoperişurile din preajmă pentru a vedea minunea. Formula aleasă era deja clasică: Almășan – Briciu, Mada, M. Kovacs, Goșa – Ritter, Marișescu, Vlaicu, Fl. Călin – Săvoiu, Giuchici. Goşa a marcat în prima repriză şi a aruncat primul tribunele în aer iar apoi Giuchici jr. a asigurat un final confortabil de meci cu golul de 2-0. Nimic nu putea să oprească „zebrele” în acea zi. Timişorenii de la Pădurea Verde au fost pe locul 1 la final, cu un punct în faţa celor de la Baia Mare şi cu două peste Reşiţa!
Sărbătoarea de la final a fost şi ea de poveste, jucătorii s-au aruncat îmbrăcaţi în bazinul mare al ştrandului UMT şi petrecerea a continuat zile în şir. Din păcate, fără o susţinere financiară foarte puternică, echipa îmbrăcată în alb şi negru a revenit după doar un sezon în „B” şi avea apoi să intre într-o pantă descendentă decisivă.
Foto: Ultimele opt imagini sunt o mică parte din colecţia adunată de Relu Şunda, majoritate fotografii care nu au fost publicate pe internet până acum. Alte fotografii de la acel duel, precum şi o altă poveste inedită din istoria clubului timişorea născut în 1960 puteţi vedea şi citi în acest link.
