Dropia (Otis tarda), o pasăre de stepă sedentară din familia Otididae care trăiește în sud-estul Europei și în zonele cu climă temperată din Asia, fiind prezentă până acum câteva decenii și în România, în zona Bărăganului dar și în preajma unor localități arădene, unde ultimul exemplar a fost semnalat în 1970, în apropiere de Zerind, este exponatul lunii octombrie la Complexul Muzeal Arad, care deține mai multe exemplare naturalizate din această specie, unele expuse într-o dioramă care prezintă un ecosistem specific acesteia.
Dropia este cea mai grea pasăre care se poate înălța în zbor, putând atinge până la 60 de kilometri pe oră, masculii ating o greutate de până la 18,5 kilograme, iar femelele între 3,5 și 5 kilograme. Primăvara, în perioada de împerechere, masculul inițiază un dans nupțial punându-și în valoare penele de culoare albă, și păsările scot un sunet asemănător unui lătrat – spune muzeograful dr. Camelia Patko, care prezintă exponatul. Femela depune două ouă, rar mai multe, într-un cuib destul de simplu deasupra solului, și după 30-35 de zile puii își pot lua zborul din cuib, dar rămân pe lângă mamă încă un an. Picioarele dropiei sunt solide, terminate cu trei degete, iar mersul este încet și greoi. Penajul, de la gri-albăstrui pe gât, până la ruginiu, culoarea toamnei, a fost unul din motivele alegerii acestui exponat pentru luna octombrie. Dropia se hrănește cu vegetale, insecte sau nevertebrate de dimensiuni mici. Din 1990, această specie nu a mai fost semnalată pe teritoriul României, din cauza braconajului și a distrugerii habitatelor, în urma practicării agriculturii intensive.
Muzeul de Științe ale Naturii din Complexul Muzeal Arad, redeschis în urmă cu un an, prezintă flora și fauna din Parcul Natural Lunca Mureșului – situl Natura 2000, ocupațiile locuitorilor din zonă ilustrate cu artefacte, printre care o monoxilă descoperită în 2012, rezervațiile naturale din județ, reconstituie galerii de peșteri cu exponate din colecția de mineralogie și fragmente osteologice de urs de peșteră, clasate la categoria „Tezaur”, precum și rezervațiile paleontologice de interes național de pe Valea Mureșului, cu fragmente de oase de mamut, coarne de cerb uriaș și bizon, și diverse fosile de plante și moluște.
O fructieră de ceramică fină de Batiz, care face parte din colecția de artă decorativă, o piesă reprezentativă pentru produsele manufacturiere din acest centru, cu decoruri fine cu smalț strălucitor, de culoarea osului, caracteristice ceramicii produse aici, este expusă în această lună de Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva. Corpul fructierei, pe care se poate vedea marca de atelier, este realizat prin turnare din faianță fină și acoperită cu smalț alb-gălbui, și cu un decor în relief, fiind o rafinată și elegantă piesă decorativă, cu o remarcabilă valoare artistică, în stilul neobaroc din prima jumătate a secolului al XIX-lea, recunoscut pentru produsele de calitate ale epocii. Exponatul poate fi admirat în mediul virtual, pe pagina de facebook a muzeului.
Muzeul Banatului Montan prezintă în această lună patru brățări de sticlă din mormintele medievale de la Cuptoare-Sfogea, una din cele mai importante necropole bănățene din Evul Mediu, care au fost descoperite în a doua jumătate a secolului trecut. În timpul campaniilor de săpături, au fost identificate peste 300 de morminte de inhumație cu un inventar bogat, din care nu lipsesc podoabele de cap și gât, precum și cele pentru brațe și pentru mâini, lucrate din argint sau argint aurit, pietre semiprețioase, dar și din bronz, cupru, sticlă, lut sau os.
Mormintele au putut fi datate în perioada cuprinsă între sfârșitul secolului al XII-lea și secolul al XIV-lea cu ajutorul monedelor bizantine, sârbești și maghiare care fac parte din inventarul acestora. Piesele expuse fac parte dintr-un lot de 15 brățări de sticlă colorată – neagră, albastru închis, verde deschis etc. – care au fost găsite întregi. Fasonarea lor s-a făcut la cald, două dintre ele au aplicate fire subțiri de culoare roșie, altele prezintă caneluri și o parte sunt netede. Se face simțită influența bizantină, care s-a răspândit în spațiul balcanic încă din secolul al XI-lea și probabil brățările proveneau dintr-unul din centrele meșteșugărești aflate la sud de Dunăre, fiind destul de răspândite în sudul Banatului.
Exponatul lunii octombrie la Muzeul Național al Banatului este o piesă din colecția de istorie realizată de medalistul reșițean stabilit la Viena, Anton Rudolf Weinberger, în anul 1930, și îl înfățișează pe diplomatul Caius Brediceanu, ministru plenipotențiar al României între anii 1928 și 1939 la Rio de Janeiro, Vatican, Viena și Helsinki. Medalia din 1930, așa cum e consemnat în legenda circulară a bustului lui Brediceanu, înfățișat în uniformă diplomatică și purtând Ordinul Legiunea de Onoare, datează din anul în care avocatul și omul politic Caius Brediceanu și-a început misiunea diplomatică la Viena, a fost realizată din bronz și e prinsă pe un suport de lemn negru, lăcuit. În bibliografia de specialitate, sunt menționate doar șapte exemplare ale acestei piese realizate de Weinberger.
Născut în 1879 la Lugoj, Caius Brediceanu era fiul lui Coriolan Brediceanu și al Corneliei Brediceanu. După absolvirea studiilor juridice, s-a impus în viața publică prin activitatea politică și cea de diplomat. A fost unul din notarii Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, a făcut parte din delegația românilor transilvăneni care a înmânat Regelui Ferdinand actul Unirii Transilvaniei cu România, a fost membru al delegației române la Conferința de Pace de la Paris, pentru a reprezenta interesele Banatului, a fost subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Străine și ministru secretar de stat pentru Transilvania și Banat și deputat în România Mare, și apoi membru al Partidului Național Țărănesc. La cererea ilustrului om politic Nicolae Titulescu, a intrat în diplomație iar din 1930, anul în care a fost realizată și medalia, datează și legăturile sale cu Muzeul Bănățean din Timișoara și cu directorul acestuia, Ioachim Miloia, care s-au concretizat în donarea mai multor piese de patrimoniu în anii care au urmat.
