
„Leii” sunt de neoprit în martie. SCM OHMA Timişoara a obţinut azi o nouă victorie, a şaptea la rând, pe terenul Stelei Bucureşti, scor 79-74. Echipele clubului roş-albastru s-au obşinuit în ultimul timp cu eşecuri în partidele cu bănăţenii.
După victoria de la handbal, de mai devreme, a venit rândul jucătorilor pregătiţi de Dragan Petricevic să se bucure de o victorie cu „militarii”.
Un obicei pe care-l putem extinde şi la fotbal, acolo unde în toamnă CSA-ul a plecat înfrânt din duelul cu Politehnica pe „Marele oval”.
Primul sfert a fost şi cel mai bun al oaspeţilor, câştigători cu 19-11. Apoi SCM-ul a avut dublul punctelor Stelei 32-16, dar bucureştenii au început rapid o luptă de revenire. A doua parte a întâlnirii s-a reluat de la 44-37. Avantaj care a scăzut la doar trei puncte înaintea ultimei pătrimi. Cu toate că steliştii s-au apropiat des la doar o posesie şi chiar la doar un punct, triţele au fost o altă armă care a funcţionat când a trebuit pentru alb-violeţi. Iar Mirkovic şi Olah s-au numărat printre autori. Pentru ca Gajic să cam pună capăt speranţelor amfitrionilor la revenire când mai era puţin sub un minut de jucat.
Azi a fost un tur de forţă şi pentru Alex Olah, coşgheterul neaşteptat al întâlnirii, cu 23 de puncte. Ceilalţi realizatori ai „leilor” au fost: Gajic 11 pt., Mocriţchi 2, Talton II 13, Strong 15, Lilov 6, Mirkovic 7 şi Lazar 2. De partea cealaltă, Carter II (19 pt.) a fost principalul realizator al gazdelor.
„Leii” au acum 14 victorii şi opt eşecuri în LNB. Duminică, 27 martie, de la ora 18.30, SCM OHMA Timişoara încearcă succesul cu numărul opt la rând când primeşte replica Galaţiului în sala „Constantin Jude”.