Expoziții și târguri de neratat în mai multe orașe din vestul țării,...

Expoziții și târguri de neratat în mai multe orașe din vestul țării, în această săptămână

0
DISTRIBUIȚI

Orașele Arad și Orăștie organizează, în premieră, expoziții cu ajutorul unor colecții private, cu ajutorul cărora se vor, reconstitui crâmpeie din trecutul celor două orașe, iar la castelul Corvinilor va avea loc un târg al castelelor, unic în țară.

La Arad va fi deschisă vineri o inedită expoziție de modelism și istorie feroviară, „Călătorie cu trenul la muzeu”, în cadrul căreia peste 20 de colecționari și modeliști feroviari din Austria, Ungaria și România vor prezenta, într-un circuit interactiv care însumează 120 de metri de linii de cale ferată, machetele unor clădiri care deserveau transportul feroviar precum depouri și stații de cale ferată. Zilnic, vizitatorii vor descoperi alte tipuri de garnituri de tren care vor anima circuitul – de la locomotivele cu aburi, Diesel, până la trenurile de mare viteză din zilele noastre, prezentând în mod interactiv dezvoltarea transportului feroviar începând cu anii 1835 – 1920, perioada căilor ferate de stat când s-au construit marile rețele de cale ferată din întreaga lume, continuând cu modernizarea garniturilor de tren, utilizate pe scară largă în perioada interbelică și a celui de-al doilea război mondial. Epoca postbelică, din 1950 și până în prezent, este marcată de înlocuirea locomotivelor cu abur cu motoarele Diesel, de dezvoltarea unei flote moderne de vehicule electrice și a unei noi tehnologii de securitate. Pe bază de înscriere, grupurile școlare vor avea intrarea liberă în expoziție pe parcursul zilei de vineri, între orele 09:00 – 18:00, persoanele cu dizabilități, veteranii de război, copiii instituționalizați, grupuri școlare pe bază de parteneriat, pensionarii care au lucrat minimum zece ani în instituții de cultură, persoane care lucrează în rețeaua muzeală, colaboratori ai muzeului, membrii ICOM/AICA beneficiază de gratuități, dar pentru restul vizitatorilor, taxa de intrare este modică.


Expoziția va fi deschisă doar trei zile, duminică fiind ultima zi de vizitare.

Orăștie

Expoziția „O călătorie în timp”, o incursiune în istoria localității Orăștie, este deschisă la sala expozițională de lângă Moara Cetății și va putea fi vizitată până în data de 4 iunie. Ea prezintă imagini ale vederilor și fotografiilor vechiului oraș aflate în mai multe colecții particulare, cu o mare valoare istorico-documentară, care sunt însoțite de note și explicații ale acestora.

Și castelul Corvinilor va găzdui în 27 și 28 mai cea de-a VII-a ediție a „Târgului European al castelelor”, eveniment unic în România  la care nu mai puțin de 21 de expozanți vor prezenta, între orele 9:00 și 17:00, cele mai frumoase cetăți, palate, castele, muzee sau case memoriale din România, printre care castelul Bethlen unde se află muzeul din Deva și cetatea Devei, cetatea medievală Mălăiești din Țara Hațegului, care reprezintă o atracție turistică și istorică, sau centrele de turism și promovare a acestuia din Arad și Hunedoara. Pentru reconstiturea atmosferei de epocă, în cele două zile vor fi organizate lupte cavalerești, spectacole de stradă, dansuri, lecții de tir cu arcul sau lecții de spadă.

Surse foto: Complexul Muzeal Arad, zhd.ro, servuspress.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.