Dumbrăvița, pregătită să găzduiască primul meci de Liga 2 din istoria localității

Dumbrăvița, pregătită să găzduiască primul meci de Liga 2 din istoria localității

0
DISTRIBUIȚI

CSC Dumbrăvița a debutat cu dreptul la prima sa prezență în liga secundă, câștigând sâmptămâna treuctă, în deplasare, la Târgu Jiu. Sâmbătă, de la ora 11:00, pe stadionul „Ștefan Dobay” din Dumbrăvița, echipa va disputa de primul meci organizat pe teren propriu la nivelul Ligii 2.

„Față de săptămâna trecută, cred că suntem mai încrezători prin prisma rezultatului de la Târgu Jiu. Înaintea debutului nostru oficial în Liga a II-a s-a simțit un pic de tensiune. Cei care au văzut conferința de presă de săptămâna trecută, poate au și simțit acest lucru la noi. Chiar dacă ne aflăm în fața debutului pe teren propriu, cred că suntem mult mai degajați. Startul acesta a fost foarte important pentru moralul nostru, am luat pulsul Ligii a II-a și cred că de acum vom aborda cu mult mai multă încredere meciurile care urmează, implicit cel cu Unirea Dej. Întâlnim un adversar superior echipei cu care am jucat în prima etapă. Unirea e o echipă relativ tânără, cu foarte mult elan, care și în sezonul trecut, dar și în prima etapă a acestei ediții, în meciul cu Csikszereda, a întors rezultatele.


Chiar am urmărit meciul lor de săptămâna trecută și pot să spun că, în primele 60 de minute, jocul s-a desfășurat în jumătatea de teren a dejenilor, iar după ce oaspeții au deschis scorul, gazdele parcă au renăscut. Deci, e o echipă cu mult elan, o echipă foarte bună. E pregătită de un antrenor foarte tânăr, preocupat să joace un fotbal cât mai modern, iar acest lucru se vede imediat atunci când îi urmărești. Dar și noi avem atuurile noastre pentru a câștiga meciul de sâmbătă. În plus, avem și un ascendent moral mic împotriva lor, prin faptul că i-am învins într-un meci amical în această vară, chiar la Dej”, a spus astăzi antrenorul Cosmin Stan, care a precizat că nu va aborda partida altfel decât la victorie.

Toma Bodri, care s-a alăturat în această vară fratelui său Luca în lotul dumbrăvițean, a spus că integrarea la noua echipă nu a fost o problemă. „Pe cei mai mulți dintre băieți îi cunoșteam oricum de la Luca. E un grup faini, cu băieți modești, la locul lor, astfel că m-am adaptat foarte repede. Sunt convins că vom avea un parcurs bun, cred că vom rămâne în continuare un grup unit, iar acest lucru ne va ajuta să realizăm multe lucruri pozitive”, a declarat Toma Bodri, care a mai jucat în Liga a II-a pentru CSM Slatina.

Fratele său, Luca, a declarat că nu are emoții la debutul pe teren propriu în Liga 2, moment pe care îl consideră istoric. „Acum un an, când am venit la echipă, nu-mi imaginam că vom juca atât de repede în Liga a II-a. Doar din iarnă am început să-mi pun problema. Țin minte, am venit destul de târziu, cu două săptămâni înainte de a începe campionatul, iar domnul Stan mi-a spus că are deja lotul format dar îmi dă o șansă, iar dacă voi merita, voi juca. A fost corect cu mine, din punctul acesta de vedere. Primul impact cu Liga a II-a a fost așa cum mă așteptam. Sunt spații mai mari, adversarii te lasă să ataci, nu te presează ca la Liga a III-a. E un fotbal de mai bună calitate, jucătorii sunt mai buni și mă așteptam ca la Târgu Jiu să avem parte de un meci destul de solicitant din punct de vedere fizic. Chiar așa a și fost, dar mă bucur că a ieșit bine”, a spus Luca Bodri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.