
Un şofer a pierdut controlul maşinii pe autostrada A1, între Lugoj şi Timişoara, şi s-a ciocnit de o autoutilitară. În urma impactului bărbatul de la volanul maşinii şi o pasageră tânără au fost răniţi şi transportaţi la spital.
„Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, a condus un autoturism pe Autostrada A1, Calea 1, km 478+600 m, sensul de deplasare Lugoj – Timișoara, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu o autoutilitară, condusă de către un bărbat, în vârstă de 59 de ani.
Ulterior, autoturismul a fost proiectat în parapetul median, după care s-a oprit în parapetul lateral amplasat pe marginea drumului.
În urma evenimentului rutier au rezultat 2 victime, respectiv conducătorul autoturismului, în vârstă de 20 de ani, precum și pasagera acestuia, o tânără, în vârstă de 19 ani. Ambii au fost transportați la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, a transmis IPJ Timiş.
A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă în acest caz.