
An de an, pe 26 iunie, România celebrează „Ziua Drapelului Național”. Drapelul României, adoptat oficial în timpul Revoluției din 1848, are o istorie mai veche, fiind folosit în diverse forme pe steagurile Țărilor Române. În Revoluția pașoptistă, culorile au fost aranjate vertical, cu albastru lângă lance, inspirat de steagul Franței, dar păstrând semnificațiile naționale. Inscripția „Dreptate și Frăție” adesea acompania steagul, exprimând idealurile vremii. Ziua Drapelului Național a fost instituită oficial prin Legea nr. 96/1998 și este celebrată anual pe 26 iunie prin ceremonii militare, intonarea imnului și afișarea drapelului în clădirile publice. Deși pare o formalitate, această zi reprezintă un prilej de reafirmare a valorilor naționale și de omagiere a celor care au luptat pentru independență și unitatea țării.
Cu acest prilej, la Timișoara, în fața Catedralei Mitropolitane, a fost organizat un ceremonial militar și religios. Evenimentul s-a desfășurat între orele 09:40 – 10:40. Ceremonialul a început cu oslujbă de sfințire a Drapelului Național al României, ulterior au fost întâmpinate oficialitățile, au avut loc alocuțiuni. Drapelul României a fost înălțat pe catarg, a fost binecuvântat, sărutat și înalțat comitetului cu intonarea Imnului Național al României. La final, a avut loc defilarea detașamentului de onoare.
Deși principalii lideri ai județului și orașului au lipsit, preferând să trimită delegați, la eveniment au fost prezenți doar Mihai Ritivoiu din partea prefecturii, consilierul personal al viceprimarului Paula Romoceanu pentru primărie și consilierul județean Nicolae Bitea din partea Consiliului Județean Timiș.
Culorile drapelului României – albastru, galben și roșu – reflectă adânc lupta pentru unitate, libertate și identitate națională. Ele au fost prezente încă din Evul Mediu pe diverse steme și steaguri ale Țărilor Române, dar au devenit oficial simboluri naționale în timpul Revoluției din 1848, când românii din Țara Românească și Moldova au cerut unificare și reforme sociale.
Aranjate vertical, cu albastrul plasat lângă lance, aceste culori au fost inspirate de tricolorul Franței, dar au căpătat semnificații distincte: albastrul simbolizează libertatea și cerul limpede, galbenul reprezintă justiția și câmpiile roditoare, iar roșul amintește de sângele vărsat de eroi și de curajul celor care au luptat pentru independență.















