În urmă cu mai puțin de o lună, directorul teatrului maghiar „Csiky Gegely” din Timișoara, Balász Attila, a fost demis de primarul Dominic Fritz înainte de încetarea mandatului și de finalizarea evaluării anuale, fiind invocate „grave disfuncționalități” care ar fi fost găsite de corpul de control al primarului pe durata a șapte luni de cercetări minuțioase. În locul lui a fost numit Hunor Horváth, venit de la Sibiu, unde era șeful departamentului german al teatrului național „Radu Stanca”.

Cu toate că Hunor Horváth este – deocamdată cel puțin – director interimar, a început să îndepărteze angajați din echipa fostului director – un demers cu girul primarului Dominic Fritz – prima victimă fiind Carmen-Petronela Posdarie, angajată a teatrului maghiar pe postul unic de consilier juridic. În data de 10 iunie, Hunor Horváth a semnat o decizie prin care, fără vreo înștiințare prealabilă și fără acordul angajatei, s-a dispus „modificarea unilaterală a contractului individual de muncă prin detașare” la filarmonica „Banatul”. Un „aranjament” pregătit în culise, care reiese și dintr-o neverosimilă adresă a filarmonicii, fără număr de înregistrare dar înregistrată la primărie, „privind analiza posibilității detașării unui angajat care corespunde condițiilor de studii și de experiență profesională” pe un post nenominalizat, deși municipalitatea, ca for tutelar, nu are atribuții pentru a decide privitor la o funcție contractuală între două instituții care au personalitate juridică proprie. Mai mult, în decizie nu se precizează pe ce post ar urma să fie detașat singurul consilier juridic al teatrului maghiar, în condițiile în care filarmonica are angajat propriul jurist, o „scăpare” ciudată, având în vedere că, potrivit Codului Muncii, schimbarea activității persoanei detașate se poate face doar cu acordul scris al acesteia, „amănunt” pe care decidenții l-au desconsiderat.

O altă adresă a filarmonicii, din data de 5 iunie, se referă la „stabilirea datei de operare a detașării și comunicarea drepturilor salariale aferente postului pe care se dorește detașarea”, semn că aceasta fusese deja ticluită și impusă de primărie cu complicitatea conducerii celor două instituții aflate în subordine, decizia de detașare fiind emisă abia în 10 iunie, data la care „operațiunea” a fost oficializată.

Carmen-Petronela Posdarie a înștiințat conducerea interimară a teatrului că nu este de acord cu această detașare operată într-un mod ilegal, dar nu a primit nici un răspuns. Cum decizia de detașare a fost comunicată și primarului Timișoarei, se presupune că ea este consecința executării cu obediență a unor manevre de ingerință nepermisă și abuzivă a municipalității în problemele interne ale teatrului, astfel încât angajata detașată ilegal a dat în judecată teatrul maghiar, reprezentat de directorul interimar Horvath Hunor, solicitând constatarea nulității absolute a acestei decizii. De altfel, salariatei nu i s-au comunicat nici înscrisurile care au stat la baza detașării, deși le solicitase în scris, angajatorul păstrând cu strictețe „secretul” dubioasei îndepărtări a consilierului său juridic de la locul de muncă.

UPDATE La scurt timp de la apariția articolului, Teatrul Maghiar a transmis o replică a proaspătului director interimar Hunor Horváth, care, în doar câteva zile de la numirea sa, a putut constata „momentul sensibil” în care se află teatrul și încearcă, printr-o divagație duios-împăciuitoare care ocolește fondul problemei, să explice „decizia administrativă asumată și legală”.

Redăm mai jos, integral, „declarația oficială” semnată de directorul interimar:

Despre răspundere, echilibru și drumul unui teatru viu

Am preluat conducerea Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara într-un moment sensibil – o perioadă de tranziție, în care lucrurile aveau turnuri multiple. Nu e rolul meu să evaluez ce a fost. Rolul meu este să merg mai departe cu responsabilitate și grijă și să creez un spațiu în care sensul poate fi reconstruit împreună.

Vin cu o experiență formată în teatre de repertoriu, în lucrul cu trupe stabile și cu spectacole care caută profunzimea, întâlnirea autentică. Nu pentru a impune, ci pentru a sprijini resursele extraordinare ale acestei instituții – oamenii ei, memoria ei, forța ei artistică. Cred într-un teatru care nu se justifică, ci se transformă. Care nu caută vinovați, ci rost. Care are curajul să ia decizii dificile cu demnitate și liniște.

În ultimele zile, au fost rostite în spațiul public cuvinte grele, dintr-o durere reală. Nu îmi revine mie să contest ceea ce simte cineva – dar am datoria să nu las ca o decizie administrativă, asumată și legală, să fie transformată într-o confruntare. În spatele oricărei măsuri, există oameni. Știu asta. O respect pe colega aflată în cauză și îmi pare rău că s-a ajuns la o formă de ruptură atât de dureroasă. Dar dincolo de resursa umană, conducerea unei instituții înseamnă uneori și să iei decizii nepopulare, pentru a proteja direcția generală. Nu împotriva cuiva – ci pentru a reașeza încrederea acolo unde devenise vulnerabilă. Știu că orice schimbare naște reacții. Dar nu toate reacțiile duc la soluții. Refuz conflictul ca metodă. Nu cred că teatrul trebuie să se apere de el însuși, ci să creeze spațiu pentru reconstrucție, pentru claritate, pentru întâlnire. Am nevoie de oameni care înțeleg că administrația e sprijin, nu punct central. Că teatrul nu e despre sine, ci despre ceilalți – despre public, despre echipă, despre actul artistic care atinge. Orice reformă are sens doar dacă susține și protejează elementele vitale ale unui teatru: actorii, creatorii, tehnicienii – cei care duc mai departe magia scenei.

Întreaga mea carieră s-a construit în jurul fragilității umane. Am montat din tăcere, absență, din răni nerostite. Cred că și instituțiile trebuie conduse cu aceeași răbdare, cu luciditate, cu fermitate liniștită. A face teatru înseamnă să alegi, din nou și din nou, gestul care construiește. Să rămâi drept, chiar când ești provocat. Să lași conflictul să treacă și să nu uiți de ce ești acolo. Curajul nu stă în confruntare, ci în consecvența de a nu ceda urii. Nu am venit să cuceresc o instituție, ci să o însoțesc în vindecare. Iar în acest drum, am datoria să ofer un cadru clar, stabil, drept. Nu doar pentru prezent, ci și pentru cei care vor veni după noi. Aspectele juridice își vor urma cursul în cadru legal, cu rigoare și echilibru. Nu în presă, nu prin replici, ci prin procedură. Fără vinovați. Fără spectacol. Fără înfrângeri. Teatrul nu e doar structură funcțională. Este memorie colectivă. Vindecare. Claritate împărtășită. Asta vrem să reconstruim – nu doar mecanisme, ci sens. În cele din urmă, ce contează e ca teatrul să rămână viu. Să adune oameni. Să ofere adevăr. Pentru asta sunt aici.

Îi invit pe toți cei care iubesc teatrul – din interior sau din afară – să ne fie alături. Nu ca spectatori ai unei crize, ci ca martori ai unui nou început. Trupa, creatorii, tehnicienii – sunt partenerii mei direcți. Fără ei, nu există artă adevărată. Cu ei, putem merge mai departe. Cu încredere. Cu generozitate. Cu sens.