În lumea rock-ului românesc, numele lui Cristian Hrubaru nu mai are nevoie de nicio prezentare. Directorul de programe al Rock FM este nelipsit de pe scenele festivalurilor de motociliști și de muzică rock din țara noastră și a pus bazele organizației Bikers For Humanity. Realizatorul emisiunii Rock Driver a fost prezentatorul ediției din acest an a evenimentului Custom Reșița Festival, care a avut loc la Poiana Golului (lângă Reșița), loc unde am realizat un interviu cu „cetățeanul român de provenineță vrânceană care adoră să se dea cu motocicleta“.

– Cum s-a schimbat postul de radio Rock FM în ultimii 13 ani?

Din 2010 din data de 1 rocktombrie… cum îi spunem noi, data la care s-au auzit primul strigăt Rock FM… s-au schimbat multe și nu prea. Ne-am asumat de la început formatul de clasic rock, asta e marfa pe care o punem noi în piață. Tot ce facem noi acolo este studiat și testat pe ascultător. Îmbinăm afacerea cu pasiunea, pentru că indiferent de cât de inimoși și iubitori de rock suntem noi, la un moment dat patronul o să spună… Ce ați produs? Dacă n-am produs nimic se închide șandramaua. Între timp s-au schimbat generațiile. Culmea e că au început să ne asculte puștani. Îi vedem peste tot și la concerte, fredonează Ozzy, Iron Maiden sau Judas Priest. Pe lângă piesele vechi de clasic rock am introdus și melodii mai noi. I-am întrebat pe ascultători… dacă e bine să băgăm Papa Roach în playlist. Sau Pantera, care ni se părea la vremea aceea muzică dură. Iar cu traforajele… cu ghilimelele de rigoare… acestea au fost testate. Sigur că sunt rockeri care-și doresc să audă așa ceva la radio dar sunt foarte puțini. Am făcut emisiuni specializate… cu Adi Despot și Hefe de la Coma. Emisiunile n-au fost extraordinare în audiență și ăsta a fost un semnal pentru noi. La fel a fost și cu promovarea muzicilor românești, altele decât trupele consacrate. Am zis… băieți și fete vă dăm o oră la dispoziție în care să vorbiți despre formația voastră… indiferent că cântați în garaj sau nu. Se numea Rock pe românește și era realizată de Alin Coiotu Dincă. După câteva luni, a trebuit să ne rugăm de formații să vină la noi. S-a scos emisiunea, căci nu mai aveam materie primă.

– Există cârcotași care spun că trebuie să plătești ca să fii difuzat la Rock FM. Cum trebuie să sune o formație ca să intre pe post?

Nu trebuie să plătești ca să fii difuzat la Rock FM. Fiindcă e greu să vii din Maramaureș la București… le punem la dispoziție spațiu tuturor celor care scot ceva nou. Mai ales în emisiunea Rock Driver, care se difuzează de luni până vineri de la 16 la 19. Tuturor le spun… trimiteți-mi o piesă să sune bine și vă difuzăm. Cum trebuie să sune o piesă bună? Trebuie să sune a o trupă de puști talentați. Dacă știi trei acorduri la chitară și bați într-un cazan la tine-n apartament nu pot să te difuzez. Te mai aștept un an, până îți iei scule, până înregistrezi o piesă ca lumea care să fie bună. Nu există șpagă, nicio plată… vrem să ajutăm. Sunt trupe care acum cântă pe scenele mari după ce au trecut la noi. E o mândrie, i-am nășit cumva, i-am ținut de mânuță să facă primii pași…

– Ce părere ai de festivalurile de rock din România?

Festivalurile românești de rock sunt din ce în ce mai multe. Și asta e bine. Pe undeva mă bucur. Uite, există festivaluri în orașe mici. Cum este acesta de la Reșița, unde organizatorii fac o treabă foarte bună. Pe de altă parte, sunt multe festivaluri. Și e greu pentru consumator, nu știe ce să aleagă. Trăim vremuri nu foarte OK. Noi românii, suntem obișnuiți cu perioade nu tocmai OK. Ca și spectator, nu poți să mergi la toate festivalurile. Și te întrebi cum să-mi drămuiesc banii? Un lucru frumos la aceste festivaluri este că oamenii își aduc copii cu ei. Și… iese… un orășel de rockeri. De exemplu la Reșița am văzut cum copii dansau la concertul celor de la The ROCK… mi-a crescut inima că fac parte din mișcarea asta… Pe viitor cred că festivalurile de rock se vor cerne, vor rămâne doar cele care au un standard ridicat.

– Cum vezi tu scena rock din Timișoara? E la fel ca-n vremurile vechi?

N-am fost de prea multe ori în Timișoara, dar am mulți prieteni acolo. Timișoara nu mai e ce a fost, la fel cum nici Vama Veche nu mai e ce a fost. Mă bucur totuși că se întâmplă evenimente de genul Pune mâna pe o chitară… unde oamenii scot copii din fața calculatorului și îi învată să cânte la chitară. Cred că lucrurile se vor schimba în bine. Știm cu toții că sunt anumite animozități și între organizatori și artiști iar asta nu o să ducă niciodată la ceva bun. Dacă se trece peste ambiția asta dusă la extrem și se judecă cu capul limpede, eu cred că se pot face din nou lucruri frumoase în Timișoara.

– Proiectul tău de suflet pe lângă Rock FM e Bikers For Humanity. Cum s-a născut și ce planuri mai aveți?

Da, BFH e copilul meu. Nu am inventat eu apa caldă. Comunitatea moto era implicată demult în acțiuni caritabile. BFH și-a dorit să adune comunitățile într-o mișcare națională de voluntariat. În 2015 eram cu colegii de la Cronica Cârcotașilor și ne-au rugat cei de la Habitat for Humanity să ne implicăm în proiectul Big Build de la Bacău. Am învățat să punem țigle pe casă. Atât de mândru am fost de mine… încât mi-a venit ideea să le spun organizatorilor că vin anul viitor din nou, cu zece motocicliști. Drept urmare, anul următor în 2016 am făcut un apel și am venit cu… patru sute de motocicliști. Într-o singură zi s-au turnat 40 de fundații și așa a început o poveste frumoasă. După care… anul trecut la inițiativa lui Mihai Răzvan Mugescu am continuat cu festivalul umanitar Bikers For Humanity la Brezoi. Evenimentul a finanțat parțial cabana cu observator astronomic de la Nucșoara, ce va fi folosită pentru sute de copii defavorizați. Festivalul a fost un succes total iar anul acesta, la cea de-a doua ediție am hotărât ca profitul din vânzarea biletelor să fie direcționat la ridicarea a două imobile destinate unor familii defavorizate, alături de Asociația Branul Nostru. Următorul nostru proiect va fi construirea unui centru pentru copii din mediile defavorizate care au depresii și nu au posibilitatea să se trateze. Din păcate nu se vorbește de acest subiect. Cu atât mai puțin în mediile defavorizate. Am avut o primă discuție și vrem să ridicăm acest centru undeva lângă București.

– Ce muzică asculți?

– Hrubaru nu mai ascultă muzică, e de 30 de ani cu capu-n căști. Foarte rar ascult când sunt la drum lung. Nu mai ascult pe motocilcetă… m-am lecuit… ceea ce e bine… mă distrage și e periculos. Îmi doresc foarte tare să simt feelingul ăla de motocicletă… vântul… am început și în mașină să mai renunț la muzică. Sunt toată ziua cu muzica la radio, în weekend merg la festivaluri… și sincer… am nevoie de liniște, mă mai relaxez cu poadcasturi despre muzică, albine, ornitorinci… din astea.

– Ce faci în timpul tău liber?

– Timpul liber a devenit o marfă foarte prețioasă pentru mine. În permanență sunt ocupat de ce se întâmplă pe Rock FM. Chiar și-n concediu, mă trezesc dimineața și verific dacă totul e OK la radio. Așa îmi găsesc eu liniștea. A doua mea preocupare în timpul liber e Bikers for Humanity…

– Știm că în muzica românească există orgolii și dușmănii. Cum te descurci cu astea?

– Peste tot sunt orgolii. James Hetfield povestea într-un interviu că a ieșit să fumeze o țigară în afara unui club. Și a văzut un grup de prostituate lângă el. Când s-a apropiat mai tare… a văzut că de fapt erau Motley Crue. Da, există orgolii, mai ales de tipul „nu cânt eu înaintea ăluilalt”. De exemplu, nimeni nu poate să cânte după Phoenix. Sunt formații mari care au înțeles asta. La Brezoi, la festivalul umanitar unde toată lumea vine din inimă… unele formații vin pe gratis, altele vin la jumătate de preț. Problema apare când formația X trebuie să cânte înaintea trupei Y. Unii nu înțeleg și au orgolii. Alții da… de exemplu m-am bucurat când Marcel Bostan de la Alternosfera… i-am spus că trebuie să cânte înaintea celor de la Trooper, care-s ambasadorii festivalului. A zis… nu-i nicio problemă. Alții nu-s așa deschiși.

Și totuși… cunoști multe povești și… bârfe.

– Da, întâlnindu-mă des cu muzicieni, aud multe povești. Unele-s haioase și merită să fie povestite mai departe. Celelalte… care au de-a face cu dușmănia… nu mi le povestiți. Eu nu vreau să le știu. Eu îi iubesc pe toți artiștii care mi-au marcat viața. Datorită lui Cristi Minculescu am început eu să ascult rock. Nu poți să vii să-mi spui că Minculescu e așa sau pe dincolo. Toți sunt zei, ăștia care ne-au marcat viața. Să nu uităm că în vremurile gri ceaușite, ei erau oaza noastră de libertate. Le datorăm mult. Le datorăm respect.

– Cum răspunzi la atacuri?

– Hmmm… Unii s-au supărat pe mine. Că de ce ăla e difuzat de mai multe ori. Încerc să le explic că formația X are mai multe difuzări la Rock FM pentru că ascultătorii Rock FM au decis chestia asta. Indiferent de cât de mult îmi place mie o formație, dacă nu trece de ștampila ascultătorului… asta e. Acel playlist hulit de unii care spun că se repetă muzica la Rock FM. Voi, ascultătorii vreți asta. Voi credeți că noi știm de la Guns’n’Roses doar „November Rain” și „Knocking on heavens door”? Au Guns piese de te pun în cap. Dar astea trec. Ș-atunci asta vă dăm. Evident avem emisiuni în care mai condimentăm playlistul. De exemplu ne abordează o formație din Câmpina și ne întreabă de ce nu difuzăm piesa lor? Ce piesă de la Queen vrei să scot din playlist ca să te difuzez pe tine? Pune mâna și urmează pașii… și când o să vă placă lumea veți intra în playlist.

Am fost atacat de multe ori pe nedrept. Recunosc, am mai făcut și eu greșeli dar au fost neintenționate și le-am reparat imediat. Eu cei șapte ani de acasă nu i-am făcut în gazdă. În momentul în care îmi dau seama că am greșit îmi cer scuze. Vreau să conviețuiesc cu toată lumea în pace, prietenie și armonie. Nu-mi place cearta, nu mi-a plăcut conflictul niciodată.

– Și la festivaluri… îi anunți pe toți pe scenă cu același entuziasm?

– Când prezint la un festival, îi prezint pe toți la fel. De 30 de ani de când fac meseria asta de radio și prezentator am fost pus în situația în care eu cu artistul respectiv să nu mai avem o comunicare ca înainte, din varii motive. Ba chiar situații în care nu ne vorbeam. În momentul când urc pe scenă îl prezint cum știu eu mai bine. Indiferent de ce treabă personală am eu cu unul sau totți membrii formației. Au coborât de pe scenă…și ne uităm unul într-o parte, altul în alta. Dar am sentimentul că mi-am făcut datoria. Spectatorul nu trebuie să știe nicio secundă că omul ăla nu e așa cum îl știe el sau că Hrubaru s-a certat cu X sau cu Y. Dacă ești profesionist, nimeni nu trebuie să simtă că tu ai o problemă.

– A fost ușor să înveți asta?

– În 1993 când m-am apucat de radio la Focșani am venit într-o zi foarte supărat la lucru. Am ținut trei ore de program numai cu balade rock. Nu era post de radio rock, era cu de toate, cum se făcea pe vrmea aia. Sunau telefoanele și nu răspundeam. Nu știu ce era atunci în mintea me de copil idiot. Am făcut o mare greșeală. Le-am transmis ascultătorilor o stare nașpa. Trebuie să transmiți o stare de bine. Am învățat o lecție. Ascultătorul nu e interesat de problemele tale, le are el pe ale lui.

– Te vezi ca și prezentatorul unui festival de jazz sau blues?

– Nu. Nu mă văd prezentând un festival de jazz sau blues. Mă văd mai degrabă într-un scaun la un asemenea festival ca ascultător. Îmi place să prezint doar evenimente de rock și caritabile. Când mă duc la un eveniment, trebuie să-mi și placă. Mă simt bine la festivaluri rock dar și mai bine la festivalurile de motocicliști. Mă simt ca la mine acasă. Și aici la Reșița… unde pasiunea noastră pentru motociclism ne face prieteni pe viață. Mi-am câștigat foarte greu locul în lumea bikerilor. La început eram văzut… ăla de la Cronica Cârcotașilor. Când au văzut că mănânc același mic cu muștar din aceeași troacă cu ei, că bem aceeași bere din pahar… am devenit de-al lor. Și e foarte frumos, oriunde merg în țară la festivaluri de bikeri, văd numai mecle cunoscute.