Cazanciuc: Premierul a făcut o apreciere privind statuia lui Brâncuşi. Nu e...

Cazanciuc: Premierul a făcut o apreciere privind statuia lui Brâncuşi. Nu e ingerinţă în justiţie

0
DISTRIBUIȚI

robert cazanciuc

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, susţine că nu se poate vorbi despre ingerinţă în justiţie în cazul declaraţiei premierului Victor Ponta referitoare la statuia „Cuminţenia Pământului” a lui Brâncuşi, în condiţiile în care acesta a făcut „o apreciere cu privire la o soluţie, o evaluare”, scrie Mediafax.

Întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Cluj, dacă va cere apărarea reputaţiei judecătorului acuzat de premierul Victor Ponta în cazul instrumentării dosarului de retrocedare a statuii „Cuminţenia Pământului” a lui Constantin Brâncuşi, Robert Cazanciuc a spus că declaraţia şefului Guvernului face parte din dreptul de a aprecia anumite lucruri. „Discutăm de o soluţie definitivă, nu putem vorbi de ingerinţă în justiţie, pentru că actul a fost finalizat.


E o apreciere cu privire la o soluţie. Putem să fim sau nu de acord cu o anumită soluţie, cred că face parte din dreptul nostru a aprecia anumite lucruri, când procedurile au fost finalizate. Dacă procedurile nu erau finalizate, puteam să spunem că şi o declaraţie publică ar fi nepotrivită. Este o evaluare pe care a făcut-o premierul, şi-o asumă, a spus că dacă în urma verificărilor, Inspecţia judiciară o să spună că lucrurile au fost desfăşurate foarte corect, o să-şi ceară în mod public scuze pentru această suspiciune pe care a avut-o cu privire la modul în care au fost apreciate actele din dosar”, a spus Cazanciuc.

Ministrul Justiţiei a explicat că premierul nu a înţeles cum statul, despre care ştia că era proprietar al operei lui Brâncuşi, nu mai era proprietar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.