Cât ar câștiga România, dacă s-ar fura ca în Botswana

Cât ar câștiga România, dacă s-ar fura ca în Botswana

3
DISTRIBUIȚI

Ce se întâmplă acum în România nu este luptă anticorupție, este încercarea de a schimba forma de guvernare, adică pur și simplu o revoluție. Tot ce vedem că intră și nu mai iese de la DNA, tot ce s-a dus la pușcărie pe motiv de tâlhărie bugetară și dependență de șpagă sunt lovituri date regimului cleptocratic instalat în România după ’89.

Practic, definiția cleptocrației (kleptes – hoț, kratos – putere) este portretul robot al administrației românești: scopul guvernării – îmbogățirea personală, metoda principală – devalizarea fondurilor publice, efectul – degradarea condițiilor de viață ale populației. De 25 de ani votăm demagogi care promit școli, spitale și autostrăzi, după care le fură. Dacă discutam despre altă țară, ne-am fi întrebat ce dracu a făcut lumea în tot acest timp, în loc să iasă cu furci și topoare. Fiind vorba de noi, explicația e simplă.

O lungă perioadă, electoratul a fost format din oameni născuți și crescuți pe vremea când proprietatea publică, numită atunci „a întregului popor”, nu însemna nimic. Guvernul putea face orice cu banii, și dovada supremă este că a construit un palat de trei miliarde de dolari în centrul Bucureștiului, în plină foamete din anii ’80. Efectul indiferenței față de cheltuirea bugetelor publice a fost instituționalizarea hoției: diferența între comunism și cleptocrației este că acum nu se construiește nimic și cele trei miliarde dispar în offshore.

Două lucruri importante s-au întâmplat, însă, în ultimii ani. Primul – de la intrarea în UE, câteva sute de mii de voturi vin de la românii care trăiesc în țări ce funcționează normal, și au început să gândească occidental. Al doilea – în rândul electoratului au ajuns la ultimele alegeri tineri care l-au văzut pe Ceaușescu numai în jpeg-uri. Adică exact Diaspora și Facebook, cele două forțe care au uluit clasa politică și au făcut diferența la prezidențialele din noiembrie.

Lovitura a fost atât de dură încât, săptămâna aceasta, partidele s-au declarat dispuse să renunțe la ce le era mai drag – folosirea Parlamentului ca adăpost anti-DNA.

Minunile luptei împotriva corupției

Deci cazul României nu este fără speranță. Sigur, nu suntem în situația Danemarcei, care a lansat din timp campania anticorupție, mai exact în anul 1660. La scurtă vreme, funcționarii publici danezi au primit trei reguli clare: iei șpagă – pedeapsa cu moartea, bagi mâna în banii publici – muncă silnică pe viață, comiți falsuri în acte – ești judecat pentru crimă. La începutul secolului al XVIII-lea, când prin părțile noastre funcțiile în administrație se cumpărau exact ca în ziua de azi, la Universitatea din Copenhaga se țineau cursuri de drept pentru viitorii funcționari publici.

Și Suedia pare de pe altă planetă: legea accesului public la documentele oficiale a fost dată în 1766 (România a urmat-o în 2001). Efectul pervers al celor două secole și jumătate de transparență în administrație este că site-ul oficial de prezentare a Suediei trebuie să explice acum străinilor cum este omenește posibil ca Skatteverket, adică Fiscul lor, să fie a doua cea mai iubită instituție din țară, după Protecția Consumatorilor („Oamenii sunt încrezători că banii lor sunt cheltuiți cinstit”).


Probleme are si Noua Zeelandă unde, tot pe un site oficial, se fac eforturi de a explica populației ce este mita!

Nu întâmplător, aceste țări ocupă locul 1, 2 și respectiv 4 în clasamentul mondial pe 2014 realizat de Transparency International, care pune în frunte cele mai necorupte țări.

Minunea lumii în combaterea corupției se numește Singapore. Ca și România, a pornit de foarte jos, dar deja a ajuns în top 10 necorupți, alături de extratereștrii scandinavi. DNA-ul lor, numit CPIB (Corrupt Practices Investigation Bureau), a fost înființat în anii ’50, după ce o uriașă cantitate de droguri a fost furată chiar de polițiști. Acum, funcționarul din Singapore știe că dacă pune mâna pe alți bani decât ai lui poate lua trei pedepse simultan, prima fiind o amendă de 100.000 de dolari. După care este pus să dea statului tot ce a primit ilegal și se duce cinci ani la pușcărie. Orice contract cu statul are un articol în care se spune că mita atrage nulitatea actului încheiat. Firma care a dat mită este exclusă cinci ani de la orice afacere din bani publici, dar are dreptul să ceară despăgubiri funcționarului corupt. Pe de altă parte, guvernul are grijă ca funcționarii să primească salarii comparabile cu cele similare din sectorul privat.

În felul acesta, Singapore a devenit campionul Asiei la anticorupție, depășind chiar Japonia – țară în care, acum câțiva ani, premierul Abe a anunțat că s-a amendat singur, găsindu-se vinovat de risipirea banilor publici. Când Singapore a început campania anticorupție, PIB-ul pe cap de locuitor era de 511 dolari. Acum a trecut de 55.000, ceea ce înseamnă o creștere de peste 10.000%. Un responsabil CPIB spunea că principala armă anticorupție din țara sa este voința politică.

Peștera lui Ali Baba

Miza răsturnării regimului cleptocratic din România este fabuloasă. În clasamentul Transparency International, România a adunat 43 de punte CPI (indice de percepție a corupției), pe o scară de la 0 la 100, în care Danemarca are 92, iar Coreea de Nord (țară Kim-comunistă în care s-a privatizat neoficial o mină de aur) închide lista, cu 8 puncte. Suntem pe locul 69, depășiți de concurenți ca Ghana, Namibia, Barbados sau Botswana (locul 31, cu 63 de puncte).
Ce s-ar întâmpla dacă România ar reuși să se abțină de la furt și să recupereze cele 20 de puncte care o despart de Botswana? E ca și cum am descoperi peștera lui Ali Baba.

Studiile întinse pe mai mulți ani arată că un punct câștigat în clasamentul Transparency International atrage o creștere de 1,7 la sută în PIB. Fiecare punct ar însemna pentru noi cam 2,4 miliarde de euro. Deci, dacă administrația din România s-ar ridica la nivelul celei din deșertul Kalahari, în fiecare an am fi mai bogați cu o sumă care depășește toate fondurile pe care ni le-a promis UE în perioada de programare 2014 – 2020, luat la un loc. Câtă bogăție, câtă tentație!

Danezii spun că anticorupția este ca o curățenie la domiciliu. Tot timpul trebuie să stai cu cârpa și cu cătușele în mână: se mai așează praful, se mai lasă cu furăciune.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.