Satul Rudna, care aparține de comuna timișeană Giulvăz, este locul în care, odinioară, au trăit personaje faimoase, care și-au lăsat amprenta pe istoria zonei. Din gloria de altădată s-a mai păstrat un conac aflat în apropierea bisericii, care însă a ajuns o ruină după 1990, și cripta familiei care l-a locuit, devastată și ea și aflată în paragină.
O așezare veche de șapte secole
Așezarea este atestată documentar încă din prima jumătate a secolului al XIV-lea, iar legenda spune că în Evul Mediu, încă înainte de venirea turcilor, ar fi existat în apropierea ei o mănăstire, de unde s-a păstrat și toponimul „Namastir”. Pe la jumătatea secolului al XVI-lea s-au stabilit aici coloniști sârbi, iar turcii ar fi ridicat aici o mică cetate, în care se putea intra numai cu ajutorul unui pod mobil. Sătenii puteau să-și facă auzite plângerile numai când deasupra cetății flutura un steag. Și astăzi, în lunca Timișului există un loc pe care localnicii îl numesc „Cortul Pașei Ana”.
Austriecii au fost cei care au construit mai târziu digul de protecție pe malul Timișului, numit de localnici „dâlmă”. În 1781, când mai multe domenii bănățene au fost scoase la vânzare de erariul (administrația financiară) de la Viena, Teodor Iancovici de Mirievschi, un înalt funcționar al imperiului, și Iovan Nicolici, bogat negustor de vite din Osijek, au cumpărat la Rudna pământuri care se învecinau.
De la Rudna la curtea țarinei Ecaterina a II-a
Iancovici de Mirievschi avea doar 40 de ani când a ajuns directorul școlilor naționale sârbești și românești din Banat și s-a remarcat printr-o radicală reformă a învățământului din provincie, fiind și autorul unuia din primele manuale de pedagogie. A construit la Rudna un conac, dar un an mai târziu, când faima sa a trecut dincolo de granițele imperiului și a ajuns până la curtea țarinei Ecaterina a II-a, care l-a chemat să înfăptuiască o reformă similară și în Rusia, a decis să plece și nu a mai revenit niciodată la Rudna. Conacul a rămas în grija soacrei sale, Natalia Socolovici, soția fostului secretar al primăriei din Vârșeț.
La Sankt Petersburg, Iancovici a ajuns unul dintre cele mai importante personaje de la curte, s-a remarcat prin publicarea unui dicționar în șase limbi și prin corespondența sa cu președintele Statelor Unite ale Americii, George Washington.
Fiica cneazului Miloș Obrenovici, stăpână la Rudna
Iovan Nicolici și-a construit un conac nu departe de cel al lui Teodor Iancovici de Mirievschi, dar acesta a fost demolat imediat după primul război mondial. La scurt timp după plecarea lui Iancovici în Rusia, Nicolici a reușit, pare-se oarecum prin forță, să devină și proprietarul domeniului pe care acesta îl cumpărase și al conacului locuit de Natalia Socolovici. Aceasta a fost scoasă din conac și se spune că atunci i-ar fi blestemat pe cei din familia Nicolici „ca nici oasele în mormânt să nu le aibă odihnă”, blestem care s-a împlinit peste ani.
Neavând urmași, Iovan Nicolici l-a înfiat pe Iovan Belici, căruia i-a dat numele său și i-a lăsat toată moștenirea. Acesta s-a căsătorit, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, cu Elisabeta, fiica cneazului Serbiei Miloș Obrenovici, cu care a avut patru copii. Ultimul născut a trăit mai puțin de un an, sfârșindu-și zilele la puțin timp după mama sa, în 1848.
O căsătorie scandaloasă
După revoluția de la 1848, în timpul căreia familia Nicolici fusese de partea Habsburgilor, Iovan și fiii săi, Nicolae, Feodor și Mihail au fost înnobilați de Franz Josef, iar Feodor Nicolici a ajuns deputat al Jimboliei și apoi al Kikindei, guvernator al Bosniei și Herțegovinei și consilier, devenind o persoană de vază în imperiu.
Prin grija lui s-a construit și gara din Rudna, astăzi părăsită.
Feodor Nicolici s-a îndrăgostit de o balerină franțuzoaică cu care s-a și căsătorit, deși acest mariaj a scandalizat aristocrația vremii, căci la vremea respectivă o asemenea femeie era socotită a fi de moravuri ușoare. Nicolici a făcut-o însă baroană de Rudna, iar căsătoria lor s-a dovedit a fi una trainică. De altfel, familia ducea o viață destul de excentrică la conacul din Rudna și multă vreme sătenii și-au amintit că baronii puteau fi văzuți plimbându-se pe dâlmă, în costume de baie, sau pe ulițele satului, cu bicicletele cu roți inegale, foarte la modă la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Feodor Nicolici a încetat din viață în 1903, iar soția lui i-a supraviețuit câțiva ani. Ea a murit la Budapesta dar, conform tradiției familiei, trebuia înmormîntată în cripta familiei din Rudna. Funeraliie au avut însă loc cu întârziere căci, din greșeală, sicriul cu trupul baroanei a ajuns inițial la Radna, în vecinătatea Lipovei. Feodor Nicolici și soția sa au avut un fiu care, după moartea părinților săi, a vândut proprietatea de la Rudna și s-a stabilit în Franța.
Blestemul Nataliei Socolovici
Familia Nicolici, înmormîntată în capela din apropierea conacului, pare să fi fost ajunsă de blestemul Nataliei Socolovici. În timpul primului război mondial, capela a fost devastată și criptele profanate, probabil în căutarea bijuteriilor familiei. Au fost smulse de la locul lor plăcile de marmură, au fost scoase ușile și geamurile, iar peste ani, câțiva localnici au smuls crucea de pe acoperiș și au încercat să demonteze acoperișul de cupru. Astăzi nu se mai știe pe unde odihnesc oasele familiei lovite de cruntul blestem.
Conacul a avut în anii interbelici mai mulți proprietari și a fost apoi naționalizat, fiind transformat în sediu CAP. Comuniștii au modificat arhitectura elegantă a conacului și au defrișat parcul care-l înconjura și în care se aflau nu puține rarități dendrologice, pentru a-l transforma în teren de fotbal. După desființarea CAP-ului, conacul a fost complet vandalizat, s-a furat toată lemnăria, sobele, treptele și chiar bucăți de zidărie. După mulți ani, conacul a fost retrocedat moștenitorilor de drept, iar astăzi noul său proprietar încearcă să refacă ce se mai poate din frumusețea sa de odinioară.
