Creatorii melodiei „We own the night”, Tavi Colen şi Emma, susţin un...

Creatorii melodiei „We own the night”, Tavi Colen şi Emma, susţin un concert la Timişoara VIDEO

0
DISTRIBUIȚI
Tavi Colen şi Emma susţin un concert la Timişoara

Tavi Colen şi Emma vor susţine un concert la Timişoara vineri 19 mai, de la ora 20.30, interpreţii melodiei „We own the night“ promiţându-le melomanilor din oraşul nostru un spectacol deosebit.

Tavi Colen s-a născut la Târgu Jiu pe 9 octombrie 1967. La vârsta de 15 ani este remarcat de membrii formaţiei locale Heavy Tone şi li se alătură. În anul 1990, după satisfacerea stagiului militar, Tavi se mută în Bucureşti îndemnat de mama sa, care credea foarte mult în talentul fiului.


Aici se alătură formaţiei Transilvania şi se remarcă printr-o interpretare într-o manieră rock agresivă şi un repertoriu pe măsură.

În anul 1992 a devenit solist vocal al formaţiei Voltaj, cu care susţine o serie de turnee în ţară. În 1996, a pus bazele formaţiei Talisman alături de Alin Oprea. Trupa Talisman devenise deja un fenomen de masă pe piaţa muzicală românească: doar în anul 1997 a susţinut un număr record de 182 concerte, fiind cea mai în vogă trupă din România în acel moment. Primul album al trupei a devenit disc de platină, la fal ca şi următorul disc al formaţiei De Ziua Ta, care s-a lansat în anul 2000.

În anul 2001, după trei luni de muncă grea în studio, apare albumul “Pentru ea“, inspirat din colaborarea cu formaţia Phoenix, alături de care Talisman a concertat mult în acea perioadă. În luna noiembrie a anului 2007, în urma unor neînţelegeri născute între cei doi de ceva timp, Tavi Colen părăseşte trupa Talisman şi lansează albumul „O viaţă nouă“. Anul acesta, piesa Tavi Colen şi Emma numită „We own the night“ s-a calificat în finala concursului naţional Eurovision 2017. Concertul din Timişoara va avea loc la Vineri 15, iar biletele de intrare costă 20 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.