În viaţă alegem. Ne place sau nu, asta facem zi de zi. De la a face cumpărăturile la magazinul din colţ sau la un mare centru comercial, de la o coafura la alta până la relaţii sau locuri de muncă. În funcţie de criteriile şi standardele noastre cineva sau ceva e mai presus.
În momentul în care am ales am pus o etichetă. Vrem sau nu vrem, asta e. Dacă alegi să îţi dedici timpul unui lucru sau unui om spui, prin acţiuni, că din tot Universul omul ala e mai sus. Pentru tine. Atât contează. Viata e ce ai tu în inimă şi în minte. Zi de zi în lume se petrec deopotrivă miracole şi tragedii, dar fiindcă nu ne aparţin, nu le ştim. Adevărul e relativ şi omul e schimbător. În vreme ce de multă vreme am renunţat la a mai crede că fericirea mi-o face vreun amic , vreo relaţie sentimentală sau te miri ce job, mai văd încă lucruri de natură să îmi producă tristeţe şi milă.
Un lucru e sigur: viaţa nu e făcută să o trăieşti cu oameni care nu te fac fericit sau oameni de la care nu ai de învăţat lucruri bune.
Fiecare are slabiciunile şi ataşametele lui. Uneori râdem, în alte dăţi plângem, ştim şi noi că nu mereu facem bine, dar avem greşeli atât de dragi şi dureroase că nu ne închipuim viaţa fără ele. Deşi judecăm prea mult ce fac alţii şi poate trăim prea puţin, un lucru trebuie să spun. Oricât mă va schimba viaţa, sunt singură că nu o să ajung niciodată să privesc decât cu mirare oamenii ipocriţi.
Bărbaţi şi femei care tac şi acceptă orice ca să nu şi piardă imaginea falsă din ochii lor şi ai altora. Laşi care zi de zi contribuie la degradarea societăţii cu tăcerea şi delăsarea lor. „Oameni” care întorc privirea de la rău şi merg mai departe când ar putea face bine fără pic de efort. E ok să nu te deranjeze anumite lucruri. E bine să poţi să îţi vezi de ale tale. Să fii genul de om care mânâncă liniştit un măr când toţi ţipă de frica unui cutreur. Dar voi nu sunteţi ceea ce pozaţi a fi. Nu sunteţi relaxaţi, sunteţi doar laşi. Da, fiecare face ce vrea. O să mor crezând că nu e ok să te deranjeze ceva, dar să nu ai curaj să zici decât pe la spate. Să minţi, să te prefaci, să bârfeşti, să nu ai curaj să spui ce crezi şi să lupţi pentru ceea ce îţi doreşti. Nu iubiţilor, doar pentru că tac nu înseamnă că nu vă văd. Pentru mine sunteţi morţi chiar şi atunci când din interes mă trataţi bine ştiind că aş putea să vă întorc înapoi răul.
Te rog nu mai scrie, nu ai talent nu ai ce iti trebuie sa fii jurnalis blogar, fa altceva da nu mai scrie ca habar nu ai.
Hai ba Lore, au inceput oamenii sa se roage de tine sa ne lasi dracului in pace cu mizeriile tale. Nu, nu suntem gelosi. Nici frustrati. Nici ciudosi, nici limitati, nici fraieri. Suntem pur si simplu satui de voma asta care vrei tu sa para journalism, dar nu e Lore. E doar o voma. Fa-ti un blog, serios, o sa ai muuult mai mult success decat ai aici. Si macar scap de moaca ta cu urechile alea de dumbo si machiajul ala de tiganca chioara.
Singurul mod de a te apăra de linguşeli este să îi faci pe toţi să înţeleagă că nu te jignesc spunându-ţi adevărul. Dar când toţi îţi vor spune adevărul, nu te vor mai respecta. N.M.
Invidiosilor!
Geo, Dani si Volodea Ulianov. Sunteti niste invidiosi. Nu reusiti sa insailati o asa frumoasa compunere ca a multstimatei domnisoare Lore! Si atunci o criticati. Nici macar nu e o critica constructiva.
Ea saraca spune din strafundurile gandirii(?) chestii grave. Nimeni nu o intelege. Si tot noi suntem limitati cu duhul ca nu patrundem noimele insailarii de cuvinte.
Asa e cu noii intelectuali, formatori de opinie la „sait” , au invatat cat de cat sa alature litere si semne dar nu au ajuns inca la alaturarea de idei. Cat despre efortul cititului , este total interzis la aceasta generatie de ”ziaristi”. Unii termina inalte studii de jurnalistica si singurul ziar pe care au pus mana este ala in care le impachetaaza mama slanina cand vin la oras sa se dea ‘telectuali.