În vremea când făceam grădinița era o mare realizare să ai un secret, și, mai apoi, să ai curaj să-l dezvălui cuiva. Care se jura pe roșu că în ruptul capului nu va vorbi despre secretul tău cu nimeni.
Șușoteam la ureche, cu mâna făcută pâlnie – scut. Un prieten adevărat nu spunea niciodată, nimănui, sub nicio presiune, secretul tău.
Vremurile noi aduc secrete noi, dar parcă tot de grădiniță îmi e dor. Luni, într-un secret absolut, colegii mei au fost duși de primărie să asiste la o inaugurare. Nu au înțeles nici ei de ce până ce nu au ajuns în fața stabilimentului ce urma să fie inaugurat prin tăiere de panglică tricoloră – fotografiile transmise de instituție de la ”eveniment” sunt grăitoare: într-o poză se taie panglica, în alta vedem un WC, iar în a treia un hol – nu a avut voie să știe unde merg.
E un secret mai mare care ne bântuie pe câțiva de săptămâna trecută. Săptămâna trecută Timișoara a devenit oficial înscrisă în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021. Adică s-a depus PROIECTUL. Și s-a celebrat acest lucru a doua zi, prin mișcare, ceea ce a fost, cred eu, deosebit de frumos. Secretul (despre ce conține în fapt proiectul în baza căruia Timișoara va devansa alte orașe, între care Cluj sau București) rămâne.
