Azi în toată ţara şi-n Timişoara: radiourile “doi la leu”

Desigur, în vremurile în care contra unui simplu click ai parte de cumpărături online sau poţi privi minute-n şir cum se deplasează gheţarii în Antarctica, radio-ul nu mai e demult ceea ce a reprezentat odinioară. Din păcate, în zilele noastre, când dai drumul unui radio din FM-ul românesc ai parte, în linii mari, de aceeaşi „abureală“. Adică posturi gen MU sau Kitch în care se rotesc aceleaşi şi aceleaşi melodioare realizate parcă special pentru cei care vor neapărat să-şi distrugă IQ-ul. Rând pe rând, auzi fie „Dă-te-n dragostea mea“, fie „Marabou“ sau „Inevitabil va fi bine“. Pe lângă piesele astea „doi la leu“, ai parte de nişte superstaruri.

Mai demult li se zicea moderatori, redactori, realizatori de emisiuni, “something like that”. Astăzi, indivizii ăştia povestesc cu lux de amănunte unde şi-au băut cafeaua ieri sau îşi folosesc din plin inteligenţa pentru a anunţa ora exactă. Fac eforturi mari pentru a citi corect ştirile şi adeseori nu le iese treaba, căci educaţia lor e deficitară. Te bombardează cu traficul şi cu concursuri de genul „zi ce zi e azi şi primeşti din partea NuConteazăCeFM o cană“.

Oamenii ăştia execută şi alte operaţii profund intelectuale, fiindcă se trag de şireturi cu ascultătorii care sună pentru a da o dedicaţie „pentru toţi prietenii mei“. Din păcate, şi frecvenţele care ar trebui să reprezinte burg-ul nostru s-au „miticizat“. Avem şi noi patinatori care încearcă cu disperare să imite aşa zisele vedete de Bucureşti. Şi chiar şi plagiatorii care fac revista presei online şi îşi asigură „materialul“ pentru show-ul lor.

Adeseori încerc un sentiment straniu văzând acest deşert în eterul local, poate şi pentru că timp de ani buni am făcut parte din colectivul primului post de radio local în FM. Ş-am prins vremurile „bune“, cele în care pentru a face o emisiune la radio dădeai un examen. Cele în care ascultătorii nu erau mituiţi cu câştiguri în bani pentru a sta lipiţi cu urechea la difuzor. Cu mare regret, constat că radiourile locale duc o lipsă crasă de profesionişti. Există, evident şi mici excepţii, dar cu o floare n-o să fie niciodată primăvară. Până la apariţia unor radiouri de nişă care să exploreze pe deplin target-ul local nu-mi rămâne decât să aplec urechea la unul din miile de posturi de radio ce emit pe net. Şi din când în când, forţat de împrejurări, să înghit radiourile astea de „doi la leu“, cu demenţi, cârcotaşi şi alte specii umane care se consideră superstaruri de radio.