PROFESIONÍST, -Ă, profesioniști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) care lucrează într-un anumit domeniu de activitate pe baza unei pregătiri corespunzătoare. [Pr.: -si-o-] – Din germ. Professionist.
Deducem, simplu, ca avem o mare de profesioniști printre noi, și un ocean de unii care se pretind a fi. Din pacate, mai degrabă ultimii sunt vizibili. De la ”fătucile” purtătoare de microfon, la tot felul de funcționari și manageri publici, până la consilieri, numiți nu pentru că ar fi capabili să puncteze soluții strălucite cu cei doi neuroni.
Luni, la întâlnirea profesioniștilor din urbanism, peisagistică și arhitectură din Timișoara am înțeles încă o dată cât de puțin se pune preț, la un anume nivel, pe profesioniști.
Și cum toți cei aflați la putere cred că îi pot ”fenta” pe aceștia, că ei știu mai bine și că nu au nevoie de păreri avizate. Arhitectul Vlad Gaivoronschi, președintele Ordinului Arhitecților din România – fiala Timiș, a pus punctual pe i: ”la noi urbanism fac inginerii de circulație”. Cum altfel să vezi lucrurile când, pe un proiect de anvergura unui pasaj rutier subteran prin fața Operei, singura condiție eliminatorie în vederea calificării la licitația pentru proiect era ca firma proiectantă să aibă un inginer de circulație.
De ani buni peisagiștii din Timișoara încearcă să își facă auzită vocea în fața autorităților. Niciodată nu au fost întrebați dacă e corectă sau nu o anume amenajare ”verde”. Evident, când au comentat plantarea palmierilor, li s-a spus că nu au viziune și că-s retrograzi. Acum se plănuiește defrișarea unui parc cu copaci-monument, seculari, pentru a planta gazon în loc și, din nou, nu li se cere părerea, pentru că e mai simplu să luăm exemple de pe internet, fără să ne gândim la nevoile orașului. De rolul urbaniștilor nici nu are rost să vorbim – pentru că la noi (și când spun asta mă refer la administrația publică) nimeni nu dă doi bani pe părerile competente capabile să ofere soluții coerente de dezvoltare urbană.
