TIMIŞOARA UITATĂ Experienţe culinare şi reţete exotice ale gurmanzilor din cetate

Experienţele culinare ale unor locuitori ai urbei din secolele trecute, care aveau faima unor rafinaţi gurmanzi, pot părea, astăzi din cale-afară de ciudate. Se spune că, la 1779, contele Cristofor Nitzki s-a închis cu prietenul său, eruditul Gottfried von Brettschneider din Vârşeţ, în casa sa din vecinătatea podului Neptun, şi, timp de două săptămâni, au pregătit nu mai puţin de 67 de reţete din vestita carte de bucate „Ars Coquinaria”, atribuită lui Marcus Gavius Apicius, celebru la ospeţele romane în vremea împăratului Tiberius. Brettschneider ar fi tradus reţetele direct din latină, iar pentru rafinatele mâncăruri s-au folosit bulbi, melci, pipote, frunze de nalbă, prune sau ghimbir, uger de scroafă umplut cu arici de mare, curmale umplute cu semniţe de coconar şi piper pisat, acoperite cu sare şi prăjite în miere.

O extrem de interesantă „carte de bucate” cu reţete care astăzi par de-a dreptul exotice şi care au fost demult uitate, a fost publicată, cu un veac şi jumătate în urmă, de timişoreanul Petru Lupulov, autor a mai multor traduceri, studii, piese de teatru şi, ocazional, poezii. Născut la Timişoara la începutul secolului al XIX-lea, Petru Lupulov, fiul starostelui breslei cojocarilor din Fabric, şi-a făcut primele studii în oraşul natal, după care a studiat filosofia şi teologia la Verona, iar apoi ştiinţele juridice la Pesta. A lucrat în administraţie şi învăţământ, dar cunoscând mai multe limbi străine şi având temeinice cunoştinţe de literatură universală, a publicat numeroase traduceri, din diverse domenii, pe proprie cheltuială. A scris totodată versuri, a adaptat dramaturgie –  mai ales italiană – a scris o istorie a cruciadelor şi o lucrare intitulată „Despre bărbaţii străluciţi ai cetăţii Roma” – cea mai importantă scriere a sa. De la cărturarul timişorean s-a păstrat şi un interesant reţetar culinar care cuprinde 24 de reţete din bucătăria germană, italiană sau franceză, care astăzi par de-a dreptul exotice.

În 1857, la „Temisóra cu tipariulu a lui Förk & Comp. (Odata amosteaniiloru lui Beichel), apărea o broşură intitulată „Recepte despre varie (deschilinite) bucate, cari ori şi cine le pote face”, traduse în limba română de Petru Lupulov şi dedicate „sessului femeescu”.

Nu se ştie care a fost tirajul cărticelei, dar un exemplar care a aparţinut mitropolitului greco-catolic din Blaj se mai păstrează astăzi la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti.

Dacă astăzi nu mulţi s-ar încumeta să încerce reţetele lui Lupulov, la vremea respectivă traducătorul lor le considera „delicioase şi mai ales sănătoase”. Cărticica cuprinde reţete pentru felurite supe, ciorbe, legume, aluaturi, salate, paste, dulceţuri şi siropuri de fructe, unele dietetice sau cu efect tămăduitor. Un element comun tuturor reţetelor este acela că „erburile bine curăţite şi spălate” se pun la foc în „căldări” foarte curate şi pe lângă legumele obişnuite, cum ar fi morcovul, păstârnacul, ţelina, ceapa, usturoiul sau spanacul, pentru reţetele recomandate de Lupulov mai erau trebuincioase migdale, vanilie, stafide, scorţişoară, ori chiar granule de palmier sau petale de garoafe şi muşcate. Singurele feluri de carne recomandate erau cea de pui, viţel şi broască ţestoasă. Tot din reţetele lui Lupulov aflăm cu ce „veselă” erau utilate bucătăriile epocii.

Printre mâncărurile recomandate de învăţatul timişorean, despre care autorul, celibatar convins, ne asigură că se pot prepara foarte uşor, chiar şi în „cuin’a de calatorie”, sunt demne de menţionat „supa de lapte de amigdale”, cu zahăr, scorţişoară şi lămâie, care se serveşte cu bucăţele de pâine prăjită. O supă foarte gustoastă – ne asigură autorul – dacă migdalele nu sunt râncede. „Suppa de the” (ceai), care se fierbe în lapte sau smântână, cu zahăr, vanilie şi trei-patru gălbenuşe de ou, este o altă mâncare delicioasă. Pentru prepararea supei de broască ţestoasă, precum se face în Montpellier, „o luvamu d’in scorti’a ei afaras, i taiemu capulu, picerele si cod’a; luvamu carnea, sangele, ficatulu si inim’a, si aceste tote le ferbemu cu unu puiu micu…”. Supa este „escellente de a curati sangele”.

Una din reţetele puse în circulaţie de Lupulov indică o modalitate prin care se putea măsura puritatea aerului. Se punea un pahar cu apă amestecat cu var pe pervazul unei ferestre, nici foarte înaltă nici foarte scundă şi se lăsa acolo opt-zece zile. Dacă apa se tulbura, „este multu aeru necuratu în atmosferă; cu câtu mai pucinu se turbură ap’a, cu atâtu mai multu e curatu aerulu”. Tot în cărticica lui Lupulov se mai găseşte o reţetă „pentru junghiurile în costele prunciloru”, cauzate de vânturi, sau cea a unei supe „dătătoare de poteri”, cu ajutorul unor bucăţi de pâine neagră uscată, stafide, zahăr şi scorţişoară, fierte bine în apă.