Şcoala e copia fidelă a României de astăzi – o junglă unde orice este posibil. Banalul fumat în toaletă, crestatul cu cuţitul celor din clasele primare de către „zmeii” mai mari, şpaga instituţionalizată sub formă de cadouri sau fondul clasei, profesori mai preocupaţi de „prospăturile” angelice să le predea şcoala vieţii, decât manualele – toate sunt parte a peisajului crunt din locurile unde se croieşte viitorul ţării.
Din când în când, mai răbufneşte ceva dincolo de zidurile şcolilor. Şi atunci se caută vinovaţi. De obicei, formal, în interior şi mai degrabă în exterior. Nu sunt de vină cei care-i învaţă pe micuţi că şpaga-i mai importantă decât ştiinţa de carte, ci cei care ridică vălul de pe colcăială mizeră din spatele poleielii. Chiar şi atunci când în şcoală se iau măsuri, este mai puternică Omerta decât recunoaşterea greşelilor. Dincolo de oameni, foarte bine intenţionaţi sau nişte nemernici, sistemul este putred. Mai grav este că nu există mecanismele care să-l cureţe până-n ultima fibră. Şi, în aceste condiţii, lupta este una pierdută în ansamblu, învingători fiind doar cei care, pe cont propriu, vor reuşi să-şi ducă propriul război. Şi să învingă.
