Primarul Gheorghe Ciuhandu a atacat în termeni extrem de duri,astăzi, cu ocazia inaugurării noii clădiri a Direcţiei Fiscale, ultimele decizii ale guvernului Boc. „Este o porcărie ce se întâmplă. Se iau decizii pompieristice care apoi noi trebuie să le punem în aplicare. Se sfidează autonomia locală prin această conducere autoritară a actualului guvern. O să tragem consecinţele acestor decizii.
Ne-am vândut la FMI şi la străini şi acum trebuie să punem în aplicare măsurile astea”, a susţinut Ciuhandu. Primarul Timişoarei a susţinut că va analiza cererea de reducere a personalului „după ce voi primi raportări de la fiecare compartiment. Şi aşa noi lucrăm cu mai puţini oameni decât avem în organigramă. Cu o leafă cu un sfert mai mică, credeţi că funcţionarii vor lucra mai bine?”. Nici în privinţa preluării spitalelor care urmează să fie transferate de la Ministerul Sănătăţii către municipalitate, Ciuhandu nu este mulţumit, anunţând că ” dacă nu se vor şterge datoriile, nu le vom prelua. Am un mandat în acest sens”. Deşi s-au mutat într-o clădire antistres pentru că „angajaţii au mai mult spaţiu şi se observă că lucrează mai relaxaţi”, angajaţii Direcţiei Fiscale au fost daţi peste cap de modificările de la Codul Fiscal, acum lucrându-se la adaptarea softurilor pentru noile impozite pe clădiri şi maşini.
nice!