Administraţia Ciuhandu, opacă în luarea deciziilor

Administraţia Ciuhandu, opacă în luarea deciziilor

0
DISTRIBUIȚI

gheorghe ciuhandu ochelari de soare pReprezentanţii Primăriei Timişoara nu respectă legislaţia privind transparenţa în luarea deciziilor, fiind numeroase situaţiile în care nu a fost respectată obligaţia de aducere la cunoştinţa publicului cu 30 de zile înainte de supunerea spre adoptare prin publicare unui anunţ privind elaborarea proiectului de hotărâre şi nu a fost respectat termenul de 10 zile pentru primirea în scris a sugestiilor celor interesaţi. Concluzia aparţine Corpului de control al primului ministru care a verificat activitatea Primăriei şi Consiliului Local Timişoara. În urma verificărilor s-au descoperit situaţii în care referatele care au stat la baza proiectelor de hotărâre au fost întocmite cu doar o zi înainte de adoptarea hotărârilor. Interesant este faptul că majoritatea proiectelor în care a fost încalcată legea sunt legate de investiţii, de aprobarea unor planuri urbanistice zonale sau de concesionarea unor terenuri.


 În cazul HCL 63/2009, prin care s-a modificat contractul de asociere încheiat între municipiul Timişoara şi FCU Politehnica Timişoara & Invest SA, referatul a fost întocmit cu doar 12 zile zile. Mult mai rapid s-au mişcat lucrurile când s-au concesionat, în 2008,  6839 de metri pătraţi către Hidroconstrucţia SA, referatul prin care s-a propus trecerea din domeniul public în cel privat al municipiului şi ulterior concesionarea fiind întocmit cu doar o săptămână înainte de plen. Dintre hotărârile de consiliu verificate, cea mai „rapidă” a fost cea cu nr.59 din 2008, privind organizarea comisiilor consiliului local, referatul întocmindu-se cu doar o zi înainte. 

Raportul constată că au fost şi situaţii în care instanţa a decis anularea unuor hotărâri pentru că nu a fost respectată procedura. Anul trecut, prin sentinţă definitivă şi irevocabilă s-a anulat HCL 300/2008 prin care administraţia Ciuhandu a forţat aprobarea de construire a „locuinţelor colective mici”, o continuare a scandalului de promovare a proiectului  blocuri între case, iniţiat în urma unui referat trimis Primăriei Timişoara de către firma primarului Ciuhandu. „Întâmplător” şi acel proiect de hotărâre a fost adoptat fără respectarea legii, fiind aprobat în doar două săptămâni, fără nici un fel de consultare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.