Ce pregătesc poliţiştii?; cu cât se scumpeşte trenul?; cum îi văd pe...

Ce pregătesc poliţiştii?; cu cât se scumpeşte trenul?; cum îi văd pe români moldovenii?

0
DISTRIBUIȚI
<


p>Poliţiştii vor bloca pentru câteva zile la rând principalele activităţi ale sistemului, la începutul toamnei, ceea ce va fi o situaţie fără politist12 pprecedent, informează Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual, citată de Mediafax.

Băncile vor putea păstra ratele la creditele cu dobânzi variabile doar cu acceptul clienţilor, care pot răspunde în termen de 15 zile de la primirea notificării, a declarat Constantin Cerbulescu, preşedintele ANPC, potrivit Adevărul.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a propus Guvernului majorarea tarifelor pentru transportul cu trenul cu 8-9% şi pentru metrou cu 10-11%, a declarat, astăzi, ministrul Radu Berceanu, citat de Evz.

 

Românii îi privesc de sus pe moldoveni, iar autorităţile de la Bucureşti se amestecă în treburile interne ale Republicii Moldova, cred mulţi dintre moldovenii de peste Prut, potrivit unui sondaj dat publicităţii ieri la Chişinău, scrie Jurnalul Naţional.
 
Unul din cei mai respectaţi astronomi, Seth Shostak spune că ar trebui să ne schimbăm strategiile şi asteptările în căutarea extratereştrilor şi să ţinem cont de faptul că pot fi atât de avansaţi tehnologic încât să fie „maşini gânditoare”, nu fiinţe biologice cu aspect ciudat, aţa cum cei mai mulţi şi-i închipuie, scrie BBC News.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.